Un accident petrecut aseară târziu, 9 ianuarie, în Petricani arată încă o dată o problemă care apare în continuare mult prea des în ciuda consecințelor care, uneori, pot fi dramatice: șoferul care se urcă băut la volan.
„Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din Petricani, conducea un autoturism, pe strada Bisericii, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, acroșând peretele unui imobil și ulterior un stâlp de electricitate.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto care a fost transportat la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat în modul PASIV (testare electrochimică de precizie a aerului respirat –n.r.), rezultând o valoare pozitivă în privința consumului de alcool, fiindu-i recoltate probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate a alcoolemiei”, precizează inspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Echipajul de pompieri ajuns la locul accidentul a constatat că, în urma impactului, stâlpul de electricitate s-a rupt şi au anunţat Delgaz Grid pentru remediere.
Şoferul s-a ales, pe lângă spitalizare, cu un dosar penal în care este cercetat pentru vătămare corporală din culpa şi conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Angela Croitoru
Foto: ISU Neamţ