accident 1roznovUn bărbat, de 62 de ani, din Piatra Neamț, a fost surprins și accidentat de o autoutilitară, al cărei șofer și-a văzut de drum. Accidentul s-a produs astăzi, 5 martie, în timp ce pietreanul traversa bulevardul Gen. Nicolae Dăscălescu prin loc nepermis, pe lângă trecerea pentru pietoni din zona bisericii de la 1 Mai. Bărbatul a fost rănit și transportat la UPU Piatra Neamț de o ambulanță. Polițiștii care au ajuns la fața locului n-au găsit șoferul. „În urma impactului, conducătorul auto, un tânăr de 20 de ani, din Iași, a fost depistat în scurt timp la volanul autoutilitarei, pe raza localității Bahna Mare. A fost condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. În cauză a fost deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului. (C.I.)

Articolul precedentSpectacole organizate de Centrul „Carmen Saeculare” la acest final de săptămână
Articolul următorA intrat în plin într-un pieton și l-a aruncat în mașina de pe celălalt sens