Dragoş Vitencu face parte din generaţia de intelectuali bucovineni afirmată la Cernăuţi în perioada interbelică şi care a trăit din plin drama acestei vechi provincii româneşti provocată de cel de-al Doilea Război Mondial, fiind silit să apuce de două ori, ca atâţia alţi români bucovineni, calea refugiului în Ţară. Este născut la 15 octombrie 1908 la Cernăuţi din părinţi cărturari (tatăl, Alexandru, a reprezentat România la Congresul de Pace de la Versailles). În 1939, se refugiază la Piatra Neamţ. Se reîntoarce la Cernăuţi, în 1942, unde va deveni membru al Asociaţiei Scriitorilor din Bucovina şi secretar de redacţie al revistei „Bucovina”, secretar al Societăţii pentru Cultură, până în 1944, când se stabileşte definitiv la Piatra Neamţ, unde va profesa avocatura, iar soţia sa, Oltea Vitencu (n. Iliuţ, originară din Vatra Dornei), va funcţiona ca profesoară de geografie la Liceul „Petru Rareş”. A fost condamnat şi a executat 5 ani de puşcărie (19.03.1953-19.03.1958), acuzat de politică legionară, apoi marginalizat în viaţa de zi cu zi, încât mărturisea în însemnările sale: „Aş vrea să plec de aici, cât mai degrabă şi cât mai departe. Nu mai pot scrie nici un rând. Mă simt mai părăsit în viaţă decât oricând”. Se înţelege că, în asemenea condiţii, posibilităţile sale de afirmare în plan cultural erau extrem de limitate. Totuşi, neodihna lui în acest domeniu nu a încetat. Ca urmare, în 1974 a publicat “Viaţa pasionată a lui Ciprian Porumbescu” (scrisă la Piatra Neamţ), ordonează, finalizează şi transcrie mai multe caiete cu poezii, proză şi memorialistică, între care “Lada cu mărunţişuri”, “Cronica romanţată a târgului Cernăuţi”, “Scrisori de la Dumnezeu” ş.a., sperând să le vadă publicate. Din păcate, n-a mai apucat. De-abia în 2001, deci post mortem (decedase în iunie 1981, la Bucureşti), i s-a publicat lucrarea “Permanenţe româneşti la miazănoapte şi la răsărit” (sub îngrijirea lui Neculai Popa ajutat de Grigore Caraza), iar în 2008 – “Cronica romanţată a târgului Cernăuţi” şi “Tradiţii şi obiceiuri studenţeşti bucovinene” (ambele unite sub titlul “Cernăuţiul meu”).
Nicolae SAVA
