politist erouViața unui bărbat, care atârna la modul propriu nu de un fir de păr, ci de o funie legată de un copac, a fost salvată de un agent de poliție. Omul, mult mai sensibil decât concubina sinucigașului, pe care n-o interesa foarte mult soarta acestuia, a alergat spre grădina din spatele casei, unde  se dusese, cu câteva minute mai devreme, bărbatul sătul de certuri, de femeie și de viață în general. Polițistul l-a găsit pe bărbat inconștient.

În vederea acordării primului ajutor, șeful de post a tăiat imediat funia şi întrucât bărbatul nu prezenta semne vitale, a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare timp de câteva minute, în urma cărora victima şi-a revenit şi a prezentat din nou semne vitale”, se precizează în comunicatul IPJ Iași. ”A fost solicitată intervenţia echipajelor medicale, iar la faţa locului s-a deplasat un elicopter SMURD, care a preluat bărbatul şi l-a transportat la spital, în vederea acordării ingrijirilor medicale de specialitate. Conducerea IPJ Iaşi a felicitat poliţistul pentru promptitudinea intervenţiei sale, care a dus la salvarea vieţii persoanei.  Agent principal de poliţie Vatră Andrei este absolvent al Şcolii de Agenţi de Poliţie “Vasile Lascăr” Câmpina, promoţia 2013. În perioada 2013 şi-a desfăşurat activitatea la Postul de Poliţie Vlădeni, iar de un an este șeful Postului de Poliţie Andrieşeni”.

C.M.

Articolul precedentSperanţa Răuceşti, amical cu CSM Paşcani, pentru integrarea noilor achiziţii
Articolul următorȘtire actualizată: Un călugăr și-a înfășurat un șarpe după mână și s-a prefăcut că e mort
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.