OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Premiul Mihai Eminescu „Opera Prima” – Ştefan Baghiu

După cum probabil aţi aflat deja de pe agenţiile de ştiri, cele două premii naţionale pentru poezie care se acordă de ziua Poetului la Botoşani – Premiul naţional de poezie „Mihai Eminescu”, Opera Omnia şi Opera Prima – au fost obţinute de un poet din Cluj, Ion Mureşan, şi, respectiv, un tânăr poet din Piatra Neamţ, Ştefan Baghiu. La fastuoasa ceremonie a galei decernării premiilor, care a avut loc în ziua de 15 ianuarie la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani, însoţită de acordurile Filarmonicii de stat Botoşani şi un extraordinar recital susţinut de Maria Răducanu şi pianistul german Niko Meinhold, au participat reprezentanţi ai Ministerului culturii şi Uniunii Scriitorilor, ai autorităţilor locale, Consiliul judeţean Botoşani, Consiliul local Botoşani, primarul municipiului.

În dimineaţa aceleeaşi zile, Consiliul local a aprobat, în prezenţa scriitorilor invitaţi Hotărârea nr. 1 din fiecare an, acordarea titlului de Cetăţean de onoare poetului care este desemnat laureatul Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” Opera Omnia, pentru anul precedent, după care delegaţia de scriitori şi instituţiile locale au depus jerbe de flori la statuia Poetului, apoi au participat la un Te Deum la Biserica Uspenia (unde a fost botezat Mihai acum 164 de ani). Manifestările au continuat la Memorialul Ipoteşti, Amfiteatrul „Laurenţiu Ulici”, cu lansări de carte, expoziţii, recitaluri de poezie.

Juriul din acest an pentru acordarea Premiului Naţional de Poezie pe anul 2013 a fost alcătuit din criticii literari Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Cornel Ungureanu, Ion Pop, Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu şi Ioan Holban. Cel încununat la Botoşani la această ediţie cu Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, este unul din cei mai importanţi poeţi români în viaţă, reprezentant al generaţiei de poeţi optzecistă, care a debutat acum 33 de ani cu volumul de poezie „Cartea de iarnă” (poate cea mai comentată carte de poezie de critica literară, în ultimii 50 de ani), după care a mai scris doar vreo câteva cărţi (una dintre ele, de eseuri). Ion Mureşan este născut în cumuna Vultureni (Cluj) la 9 ianuarie 1955, este redactor la reviste literare din Cluj şi a mai obţinut numeroase premii literare. Laureatul Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, Opera Prima”, Ştefan Baghiu, s-a născut pe 25 decembrie 1992, la Piatra Neamţ, este student la secţia română-franceză a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, în anul III, a debutat cu poeme în revista Familia, scrie săptămânal cronică literară pentru revista Cultura şi colaborează cu revistele Steaua şi Familia. A fost redactor al revistei studenţeşti Echinox. Poetul Ion Mureşan, căruia i-am cerut o declaraţie pentru ziarul “Ceahlăul” marcă înregistrată, mi-a încredinţat un text spre publicare. (N. SAVA)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Poezia şi aricii

Câteva cuvinte despre virtuţile limbajului poetic ar fi, cred, binevenite. Dar cum m-am cam săturat de animalul invocat mai înainte, în analogia pe care tocmai sunt pe cale să o săvârşesc, mă voi folosi de un alt animal: ariciul. Din respect pentru condiţia parantezei, voi fi scurt. Stăm sub limbaj ca sub un munte nevăzut. După cum omul îşi sapă tunele în muntele de piatră, îşi sapă tunele în muntele relaţiilor sociale, nestânjenit îşi face casă, îşi cumpără maşină etc., la fel îşi sapă el tunele prin limbaj. Cuvântul, spunea Heidegger, este rostirea cuvântului din Fiinţă, care nu are limbă. În Fiinţă, toate “cuvintele” sunt legate de toate “cuvintele”. Bequerel, dacă nu mă înşel, spunea că dacă cineva mişcă un deget pe Pământ, ceva se mişcă pe Sirius. La fel este şi în Limbaj: dacă eu mişc ceva în cuvântul “deget”, ceva se mişcă în cuvântul “Sirius”. Asta nu înseamnă că noi putem vorbi cu toate cuvintele lumii deodată. Tocmai de aceea spuneam că discursurile noastre sunt un fel de tunele. Numai Dumnezeu poate vorbi cu toate cuvintele (şi cu toate semnele) deodată. Şi chiar o face. Prorocii mărturisesc despre vorbirea lui că este ca tunetul. Cât despre urechile noastre, ele îl aud foarte rar, iar când înţelegem frânturi din Marele Tunet ne cutremurăm. Vorbirea noastră delimitează şi, uneori, vorba lui Rilke, delimitează prea tare. Altfel spus, trasăm hărţi pe hârtia Limbii, iar apoi ne orientăm după ele în Lume. Acum: să zicem că fiecare cuvânt e un arici. La fel cum fiecare arici are o sumedenie de ţepi, fiecare cuvânt are o sumedenie de sensuri. (Lingviştii vor râde zicând că bat câmpii pe marginea “polisemantismului”. Nici măcar nu este un cuvânt la fel de frumos ca şi cuvântul “arici”!) Eficient şi sărac, ca orice unealtă, limbajul ştiinţei leagă cuvintele (sau, oricum, încearcă) prin sensurile lor cele mai tari. Adică este crescut ariciul în anumite condiţii de mediu (discursiv), se constată care ţep a crescut mai gros şi mai lung şi mai viguros şi prin acesta se leagă ariciul de ţepul cel mai lung, mai gros şi mai viguros al ariciului următor. Restul ţepilor îl taie cu grijă oamenii de ştiinţă, distinşii savanţi cărora le place ca aricii (cuvintele) să fie cheluţi (ca şi capetele lor?). Singurul, limbajul poeziei, riguros la modul absolut, leagă (încearcă) toţi ţepii unui arici de toţi ţepii ariciului următor, toate înţelesurile unui cuvânt de toate înţelesurile cuvântului următor. Poetul nu bărbiereşte aricii. Mai mult, deşi mult mai bogată, poezia cu nobila-i umilinţă nici măcar nu râvneşte la prestigiul surorii mai sărace, nici la numele ei pompos: “Ştiinţă”. (Ion MUREŞAN)