Un pod din zona turistică Secu „părăsit” de muncitori de aproape două luni

În luna mai a anului trecut au început lucrările de modernizare a celor trei poduri care traversează pârâul Secu din zona turistică și care fac legătura cu mânăstirile Secu și Sihăstria din comuna Vânători-Neamț. Lucrările de modernizare au început miercuri, 12 mai. Trebuie spus că podurile erau vechi iar valoarea contractelor este de peste 2 milioane de lei, investiție realizată de administratorul drumului, Consiliul Județean Neamț.

De atunci doar două poduri au fost finalizate, în timp ce podul de la intrarea pe Secu spre mânăstiri stă abandonat de mai bine de o lună și jumătate de către constructori.

Un pod din zona turistică Secu „părăsit” de muncitori de aproape două luni

Sistarea lucrărilor la acest pod de atâta timp ne-a fost semnalată de către cetățeni din zona respectivă: „Cred că de mai bine de o lună și jumătate nu se mai lucrează nimic la podul ăsta. Nu a mai venit niciun muncitor. Multe utilaje au fost și luate de aici. Nu știu ce se întâmplă. Dar e greu de circulat mai ales acum în această perioadă când vin mulți turiști. Și e păcat să vadă acest pod neterminat. Or să-și facă o impresie urâtă despre noi”.

Un pod din zona turistică Secu „părăsit” de muncitori de aproape două luni

De la primăria comunei am aflat că s-au primit promisiuni din partea Consiliului Județean că lucrările vor fi reluate în curând. Sperăm și noi să fie așa, mai ales că sezonul turistic a intrat în linie dreaptă și turiștii se pregătesc să viziteze mânăstirile și locurile din zona Secu.

Un pod din zona turistică Secu „părăsit” de muncitori de aproape două luni

C.T.S

Autor:

Vlad Bălănescu
Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora