Aflat la vârsta la care ar fi trebuit să învețe ceva din experiențele prin care a trecut, un bărbat de 59 de ani, din Târgu Neamț a demonstrat că nu se pricepe nici măcar să le repete. Trimis deja în judecată pentru dare de mită, după ce-a fost prins beat la volan, la sfârșitul anului 2019, Vasile Ilieș a procedat exact la fel și ieri, 17 februarie. Cu o singură diferență. Dacă în 2019 le-a oferit 400 de dolari celor doi polițiști de la Formațiunea rutieră Târgu Neamț, ieri a ”mărit potul” cu 100 de dolari. N-a funcționat! Mai ales că erau tot doi polițiști de la Formațiunea rutieră Târgu Neamț, iar el avea o concentrație de alcool demnă de dosar penal (0,67 mg/l în aerul expirat, ceea ce, de regulă, înseamnă dublu în sânge). ”Perseverentul” a fost reținut 24 de ore, iar astăzi, prezentat instanței, care a decis: ”Admite propunerea de arestare preventivă formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și în consecință: În temeiul art. 226 raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului I V, reținut în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Neamț, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 18.02.2021, până la 19.03.2021, inclusiv. Cu drept de contestație în termen de 48 ore de la pronunțare”.
Vasile Ilieș a contestat arestarea preventivă, iar decizia definitivă de a-l menține la arest sau a dispune o altă măsură o va lua Curtea de Apel Bacău. Dacă judecătorii îl vor lăsa liber, e interesant de văzut ce se va întâmpla a treia oară, când îl vor prinde polițiștii băut la volan. Crește potul previzibil la 600 de dolari sau trece pe euro?
C.M.