Mândră ţară, tânăr colţ de rai, noi veghem să ai numai flori pe plai, primăvară linişte şi cânt vrem să fie-n veci pe-acest pământ!… Sunt cuvinte pierdute, cuvinte uitate. Pierdute, fiindcă viitorii plătitori de pensii au scăpat de stagiul militar obligatoriu. Uitate, din simplul motiv că amintirea lor nu face plăcere celor de le-au cântat în pas de defilare. Din pachetul cu mândrie, rai, veghe, flori şi plai, zestrea naţională rămasă în funcţiune se vede rău de tot. Patrimoniul cultural şi istoric, coloană vertebrală a fiinţei noastre comune, numai că nu urlă.
Un zguduitor reportaj-anchetă – publicat în ediţia de joi, 12 iunie, a săptămânalului „Mesagerul de Neamţ” – denunţă încă o crimă cumplită împotriva neamului: picturile lui Nicolae Grigorescu de la Mănăstirea Agapia nu beneficiază de protecţia conferită de includerea în patrimoniu! Scuze şi justificări s-au găsit pentru cine are resurse de prostie sau obligaţii politice să le creadă. Aparatul judeţean însărcinat cu paza patrimoniului sănătos nu e la prima operaţiune de admitere a unor porcării cumplite. Peste direcţia din schema teritorială a unui minister, direcţie plătită să se ocupe de cultură, culte şi patrimoniu, aveau sarcină să vegheze şi oarece prefecţi. Se vede ce-au vegheat…
Patrimoniu înseamnă şi inventarul local de bogăţie constând în terenuri şi clădiri. La Piatra Neamţ nici consilierii locali aleşi nu ştiu socoteala la zi. Jongleriile făcute cu domeniul public şi privat îi preocupă mai puţin ca meniul unei chermeze politice. Vorbim de picturi, dar, în egală măsură, ne apasă distrugerea unor situri arheologice de valoare mondială. Fără a da grad măsurii, suntem ofensaţi şi de betoanele ilegal turnate în coasta unei biserici pentru că aşa a vrut un mitroplit.
Responsabilitatea faţă de neam şi viitorime nu se văd. Pământul pârjolit, lăsat în urmă de ocupanţii autohtoni ai ţării, şi acoperirea legală a distrugerii unor capete de pod fundamentale pentru identitatea noastră nasc prea puţine provocări reale. Alte neamuri construiesc afaceri şi generează pelerinaje în jurul unui pietroi sau a unei inscripţii. Neantul prăbuşirii şi nerecunoaşterii ne face să ne închinăm la Prinţul Charles, ca mare promotor al României. De fapt şi de drept noi îl promovăm. El se face că nu s-a prins de socoteală, ai noştri pun carpete sub genunchi cât să nu-i apese capetele plecate. În termeni de glumă acceptabil de serioasă, dacă moştenitorul Coroanei Britanice ar ajunge din greşeală la Agapia sau ar descoperi istoria lumii la Piatra Neamţ, atunci să vezi cafteală şi înghesuială pe ce supravieţuieşte din patrimoniu. Nu apucăm, stăpânii pot sta liniştitţi.
Viorel COSMA
