Un nou tip de cazier al firmelor – cel Comercial – la Protecția Consumatorilor

Agenţii economici, care încalcă drepturile consumatorilor, vor fi trecuţi, începând de luna aceasta, în cazierul comercial. Ordinul 584/2022 care reglementează ce anume va cuprinde acest document a intrat în vigoare la jumătatea acestei luni, odată cu publicarea în „Monitorul Oficial”. Scopul documentului – spune şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Neamţ – este acela de a individualiza sancţiunile. În momentul în care un agent economic va fi controlat, în primul rând i se va verifica situaţia din cazierul comercial.

„Dacă a fost controlat în urmă cu jumătate de an şi a primit la acea vreme avertisment pentru deficienţa constatată, la un control ulterior care constată aceeaşi deficienţă sancţiunea va fi mult mai drastică. În unele cazuri, se poate ajunge chiar şi la întreruperea activităţii respectivului operator economic, până la remedierea neregulilor descoperite”, a precizat Vlad Ciurea.

Un nou tip de cazier al firmelor - cel Comercial - la Protecția ConsumatorilorPrintre datele menţionate în cazierul comercial se numără denumirea agentului economic cu toate datele de identificare, descrierea abaterii, indicarea actului normativ încălcat, sancţiunea aplicată, măsurile dispuse, precum şi eventualele sancţiuni complementare. Înregistrarea în cazier poate fi făcută, potrivit prevederilor legale, fie de comisarul care constată abaterea şi întocmeşte procesul verbal, fie de un altul, desemnat de şeful ierarhic superior.

Datele înscrise în cazierul comercial vor putea fi făcute publice de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului după expirarea termenului legal de contestare a procesului-verbal de contravenţie sau atunci când plângerea operatorului economic nemulţumit de sancţiunea primită este respinsă printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Există şi două situaţii în care datele înscrise în cazierul comercial pot fi radiate. Astfel, cazierul se „curăţă”, dacă documentul de control este anulat de instanţă prin hotărâre definitivă, sau după 3 ani de la data înregistrării datelor, asta în cazul în care documentul de control nu a fost contestat între timp. (Alex SÎRBU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident la Vânători-Neamț: autoturism izbit de un stâlp în zona pensiunii Edera, traficul blocat

Actualizare: „În urma verificărilor desfășurate de polițiști a rezultat...

Mașină de 70 000 de euro, furată din Spania, descoperită de polițiști în Neamț

Un autoturism în valoare de aproximativ 70 000 de...

Bărbat găsit mort pe marginea unui șanț, în Gârcina

Un bărbat în vârstă de 54 de ani a...