Premierul Viorica Dăncilă l-a numit miercuri, 7 martie, pe Remus Munteanu în funcția de secretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

Noul secretar de stat în MTS este fiul fostului deputat Ioan Munteanu, cel care a demisionat din Parlament înainte de a-și duce la capăt cel de-al patrulea mandat (detalii aici), cel care a fost desemnat să coordoneze organizația PSD Neamț până la noi ordine în cazul președintelui Ionel Arsene (detalii aici).

Revenind la Remus Munteanu, acesta nu este cunoscut neapărat prin prisma vreunei activități politice proprii, deși pare să-i fi fost de ajuns cea a tatălui său, și nici prin merite deosebite pe linie sportivă, deși, la un moment dat, a fost portar al FC Ceahlăul și a cochetat nițel cu cluburi din afară (detalii aici și aici). Este, însă, om de afaceri, ceea ce ar trebui să-i folosească în activitatea nou începută, măcar cât să se bucure de mai mult succes decât ceilalți nemțeni promovați pe funcții similare până acum. (D.O.)

Articolul precedentStart la a 30-a ediţie a Festivalului “Florile Ceahlăului”
Articolul următorOficial, conducerea PNL Piatra Neamţ a fost concediată
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.