Revista de „literatură & arte & atitudini”, editată de Biblioteca judeţeană „G.T. Kirileanu” sub egida Uniunii Scriitorilor din România, „Conta”, a ajuns la al 17-lea număr, ultimul din acest an. Cu un sumar deosebit de bogat, în cele aproape 400 de pagini, revista se prezintă cititorilor cu anchete, cronici literare, poezii şi proză de calitate, traduceri din literatura universală. Din generosul sumar ar reţinut: „Nu se poate” (poem) şi portretul “Nicolae Manolescu – 75. Un nume cât o literatură”, ambele semnate de directorul revistei, scriitorul Adrian Alui Gheorghe; în acest număr, la rubrica “invitatul revistei” sunt doi critici literari, Răzvan Voncu şi Marius Chivu; poeme de Leo Butnaru, Cassian Maria, Gellu Dorian, Radu Florescu, Vasile Tudor, Stoian G. Bogdan, Cornelia Maria Savu, Rita Chirian, Alexandru Ovidiu Vintilă, Matei Hutopilă, Angela Baciu, Igor Ursenco; proză semnată de Constantin Abăluţă, Dumitru Augustin Doman; un eseu de Magda Ursache; cronici literare semnate de Adrian G. Romila, Adrian Alui Gheorghe; interviu – Theodor Codreanu în dialog cu Angela Baciu. Alte titluri care ne-au reţinut atenţia: “În aşteptarea ism-ului. Cum apare o generaţie literară?” (o provocare de Bogdan Federeac); “Phallusiada sau epopeea iconoclastă la Ion Creangă” (un eseu de Ion Pecie) * “Erotismul suprarealist” (un studiu de Isabel Vintilă); D. Trost: un interludiu „realist” din 1940 (un eseu de Emil Nicolae); “Vasile Lovinescu, treizeci de ani de la moarte” (o evocare de Daniel D. Iacob); “Poezia suplă sau Obsesia purităţii într-un fermecător ev impur” (o cronică de Răzvan Voncu); In memoriam Cornelia Maria Savu (Gheorghe C. Patza); Energiile sensului (o cronică de Nicolae Boghian); “Jurnalul unei asceze” (fragmente de Gheorghe Simon); “Roland, un erou cum nu a mai fost altul” (un eseu de Mariana Rânghilescu); “România de la capătul gîndului” (un eseu de Dimitrie Grama); Pablo Neruda: Din „Sonetele pentru Matilde Urrutia” (traducere de Dinu Flămând) * 252 – Poeme de Peter Anton Orlovsky (traducere de Vlad A. Gheorghiu) * 257 – “Un artist al teatrului clasic românesc: Regizorul Gabriel Negry” (o rememorare de Dionisie Vitcu); Tineri poeţi: Valentin Ceauşescu; „Cenaclul de Joi” (Delia Tărcăoanu, Pavel Sava, Ştefan Lujinschi, Irina Nuţu, Natasha Grama); „Cu lapte, fără zahăr”, un film de Andrei Florescu şi Răzvan Macovei (Vlad A. Gheorghiu); “Gravity şi Interstellar” (o cronică-eseu de Traian-Ioan Geană); Corespondenţă de la Stuttgart: Premiera trupei de teatru „Neat“, cu „Death“ de Woody Allen (Eugen Cojocaru); LITERA-TURA-VURA. (N. SAVA)
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult





