Demersurile pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina, marea majoritate fiind femei cu copii, au continuat astăzi, 3 martie, cu găzduirea unui alt grup de 66 de persoane. Aceștia au ajuns în cursul după-amiezei la Târgu Neamț, unde au fost primiți cu ceai cald și sandvich-uri și au fost întâmpinați chiar de prefectul de Neamț. De acolo, 50 vor pleca cu autocarul către Germania unde sunt așteptați de membri de familie.
Cel mai emoționant moment de solidaritate a fost acela în care femei și copii laolaltă au început să cânte Imnul național al Ucrainei, manifestându-și dragostea față de țară și față de cei care au rămas în urmă.
„La Centrul social Teodora din Târgu Neamț au primit ceaiuri, cafea și sandvichiuri. Am ales mamele cu copii foarte mici, mamele gravide, bătrânii și cei care sufereau de anumite afecțiuni medicale și care trebuiau să ajungă în Germania. Erau două situații, o persoană cu diabet și încă o persoană cu o altă afecțiune. 50 vor pleca cu autocarul la Munchen, iar ceilalți 16 vor mai rămâne o zi sau două până le găsim un mijloc de transport”, a precizat prefectul Adrian Niță.
Primarul comunei Bicaz Chei, Gheorghe Oniga, s-a oferit să le asigure cazarea și masa pentru următoarele zile celor 16 persoane care doresc să plece în Germania, dar încă nu au un mijloc de transport.
Angela Croitoru