Un localnic din comuna Țibucani a făcut foc în gospodărie și flăcările au ajuns la magazia în care avea vreo 4 tone de lemne. Incendiul s-a întins și era cât pe ce să-i distrugă gospodăria.
Când au ajuns la locul solicitării, în această după-amiază, pompierii de la Detașamentul Târgu Neamț au găsit magazia cu lemne cuprinsă de flăcări, care amenințau să ajungă la o altă anexă gospodărească și la locuința situată în apropiere. „Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului Târgu Neamț, un echipaj de pompieri voluntari cu o autospecială de stingere din cadrul SVSU Păstrăveni și voluntari din cadrul SVSU Țibucani. Forțele de intervenție au stins incendiul în urma căruia au ars aproximativ patru tone de lemn de foc, magazia din lemn cu suprafața de 20 mp și 12 ml de gard din lemn. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spații deschise”, a declarat lt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț.
C.I.