Turneul național demarat de Ministerul Turismului, în virtutea dezbaterii publice deschise asupra proiectului de Lege a Turismului a ajuns astăzi, 22 septembrie, la Piatra Neamț. Din toate județele Moldovei au venit oameni care activează în domeniu, reprezentanți ai autorităților locale, ai patronatului, ai operatorilor din turism, în ideea de a-l vedea pe ministru și a-i prezenta propunerile pentru îmbunătățirea legislației în acest sector. Au văzut un ministru ușor grăbit, cu o viziune atât de clară asupra ceea ce ar trebui să însemne ”propuneri de îmbunătățire”, încât foarte puține idei păreau se potrivi exigenței manifestate.
Înainte de a intra în dezbaterea propriu-zisă, ministrul Mircea Titus Dobre a făcut câteva declarații, pe teme legate sau dezlegate de turism: drumurile patriei – care nu au treabă cu Turismul, fiindcă sunt la alt minister, al Transporturilor -, necesitatea Legii Turismului – domeniu care, acum, funcționează în baza unei ordonanțe din 1998 și a altor 75 de acte normative -, calitatea serviciilor oferite de operatorii din turism – de care dl. ministru Dobre se declară ”personal, mulțumit” -, viitoarele Organizații de Management al Destinațiilor ce vor fi înființate pe lângă stațiunile turistice de interes național și local, patrimoniul și monumentele istorice – care nu au treabă cu Turismul, fiindcă sunt la alt minister, al Culturii -, taberele – care nu au treabă cu Turismul, fiindcă sunt la alt minister, al Tineretului -, pârtia de schi de la Piatra Neamț – care este, deci există, chiar dacă un sezon nu merge și unul stă -, parcurile și rezervațiile naturale și/sau naționale, masterplanul deschis pe infrastructura în Turism și, într-un final, concluzia ministrului: ”România e de nota 9 la Turism”.
Declarațiile integrale ale ministrului Mircea Titus Dobre le puteți vedea în cele ce urmează.
Declarațiile oficiale, cum vor fi apărut ele în comunicatele de presă, le vom prezenta la momentul respectiv.
Pentru cei interesați de cum arată noua Lege a Turismului, proiectul aflat în dezbatere se poate studia aici și se poate amenda/ îmbunătăți aici. (D.O.)