Emanuel Elenescu, de la al cărui deces s-au împlinit, ieri, 10 ani, a fost seniorul dirijorilor din întreaga lume. S-a născut la 8 martie 1911 la Piatra Neamţ, a absolvit Rareşul şi Conservatorul din Iaşi, debutând artistic în calitate de fagotist în Orchestra simfonică Radio, pe care o va dirija ulterior mai bine de patru decenii. Cu o experienţă profesională şi de viaţă fabuloasă, a cântat sub bagheta unor conducători de orchestre precum George Enescu, Theodor Rogalski, Jean Bobescu, Ionel Perlea, George Georgescu. La rândul lui, i-a dirijat pe Henrik Szeryng, Dimitri Başkirov, Ion Voicu, Valentin şi Ştefan Gheorghiu, Dan Grigore, Nikita Magaloff. A înregistrat peste 80 de ore de muzică din toate genurile. A dirijat orchestre, coruri, operă şi un concert de jazz, alături de formaţia lui Sile Dinicu. A concertat în toate ţările est-europene, în Germania, Spania, Venezuela, Cuba, Belgia, Turcia, Norvegia. Comuniştii l-au acuzat că nu citeşte marxism, ci romane poliţiste. A fost criticat, chemat la Securitate, retrogradat, dat afară, rechemat, dar nu şi-a schimbat nici stilul, nici convingerile. Nonconformist şi plin de umor, Emanuel Elenescu consideră că relaţia dirijor-orchestră trebuie să fie una pretenţioasă, dar destinsă. A trăit alături de avocata Alla Filipescu (dispărută în decembrie 2000), fără acte, pentru că se declară împotriva căsătoriei. S-a pensionat în 1977 şi a trăit într-o garsonieră de patru metri pe trei metri şi jumătate. A compus numeroase opusuri (Variaţiuni simfonice, Jalea haiducului), poemul simfonic “Rapsodie română pentru vioară şi orchestră, “Uvertură pentru orchestră”, muzică corală şi vocală. A fost distins de statul român cu numeroase medalii şi decoraţii, fiind declarat “Artist emerit” în 1957. A fost unul din cei mai importanţi şefi de orchestră din cea de-a doua jumătate a secolului trecut. “Artistul nu trebuie să facă politică. După intrarea ruşilor în Cehoslovacia, am avut o şedinţă în Sala Radio care a durat de la zece dimineaţa la zece seara. Acolo, Paul Niculescu-Mizil a vorbit contra politicii ruseşti. Pentru prima dată s-a spus: «Tovarăşi, nu ei ne-au dat grâu, noi le-am dat lor!» Într-o pauză, Ion Pas, preşedintele de atunci al Radioului, a trecut pe lângă mine şi m-a întrebat: «Ei, îţi place? Eşti omul zilei? » În 1936 am concertat la Berlin, în timpul Olimpiadei, prilej cu care l-am auzit pe Hitler vorbind în faţa unui stadion de 100.000 de oameni. În felul lui, vorbea foarte bine”, declara el într-un interviu luat de scriitorul Paul Călin Zarojanu, cu câţiva ani înainte de plecarea sa Dincolo. (N.S.)
