Gheorghe Lazăr, un individ în vârstă de 37 de ani, din Piatra-Neamț, a fost depistat de polițiști și dus la închisoare, după ce, timp de doi ani a reușit să se sustragă executării pedepsei, desi era pus în urmărire la nivel național. El a fost anchetat de DIICOT pentru că făcea parte dintr-o rețea care exploata minori prin cerșetorie. Lazăr și-a trimis la cerșit și proprii copii, pe care i-a tratat la fel ca pe ceilalți minori de pe urma cărora strângea bani: cine nu-și făcea ”norma” era bătut și înfometat.
”Profitând de starea vădită de vulnerabilitate în care se aflau victimele, acestea provenind din familii dezorganizate, cu o situaţie material deosebit de precară, inculpaţii le-au exploatat prin obligare la practicarea cerşetoriei în folosul lor, obligându-le să apeleze în mod repetat la mila publicului în diferite localităţi rurale sau urbane, în care săptămânal erau organizate târguri şi pieţe, atât pe raza judeţului Suceava, dar şi în alte judeţe din ţară: Cluj, Neamţ, Botoşani, Arad, Bihor, Iaşi, sumele câştigate fiind însuşite în totalitate de către traficanţi”, au precizat anchetatorii. Gruparea infracțională a acționat în județul Suceava, iar condamnările pentru membrii rețelei au fost pronunțate de Tribunalul Suceava. În presa locală au apărut articole despre activitatea infractorilor, inclusive detalii despre modul în care acționa Gheorghe Lazăr: ”A legat-o de mâini şi de picioare, a lovit-o cu pumnii, picioarele şi cu diferite obiecte contondente, după ce mai întâi îi punea un căluş în gură, pentru ca vecinii să nu audă ţipetele victimei, dându-i de mâncare numai resturi adunate de prin gunoaie”.
Gheorghe Lazăr a fost condamnat nu doar pentru trafic de minori și trafic de persoane, ci și pentru vătămare corporală, pentru că i-a tăiat nasul soției, după o dispută conjugală. El a fost ridicat de polițiști și condus la Penitenciarul Bacău.
C.M.