talharieCezar, Robert-Constantin, Marius și Alexandra-Florentina, toți având același nume Stănescu, toți din aceeași familie, acționează ca niște mici tâlhari la drumul mare, deși sunt încă minori, cu vârste cuprinse între 17 și 14 ani. Ei sunt suspecții principali în mai multe tâlhării din Piatra-Neamț.

Deocamdată, anchetatorii au strâns suficiente probe pentru a-i acuza de două dintre acestea.

Prima tâlhărie s-a petrecut pe 27 iulie, în jurul orei 21.30, când cei patru l-au înconjurat pe un bărbat de 40 de ani, în Piatra-Neamț, l-au amenințaț cu cuțitul și i-au luat borseta în care omul avea documente și telefonul mobil.

Cea de-a doua a avut loc pe 8 august și a avut-o ca victimă pe o femeie de 36 de ani, din județul Bacău, care a fost amenințată de întreg clanul micilor Stănești, în stradă și căreia au reușit să-i fure 50 de lei, potrivit informațiilor furnizate de subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

După cea de-a doua tâlhărie polițiștii din Piara-Neamț au reușit să-i identifice și să-i audieze. În baza probelor adunate adolescenții de etnie romă au fost reținuți de polițiști.

A doua zi, magistrații Judecătoriei Piatra-Neamț, care au realizat pericolul pe care-l reprezintă, au dispus arestarea preventivă a lui Cezar Stănescu, (care mai are puțin până la majorat) și arestul la domiciliu pentru ceilalți minori, cu vârste de 14-16 ani.

Angela Croitoru

Articolul precedentFemeie rănită după un accident în Horia
Articolul următorUn bărbat a murit după ce a fost lovit de un TIR
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.