Un cimentruc a făcut praf două mașini la ieșirea din Piatra Neamț, un bărbat a ajuns la spital

În această după-amiază, de 23 iulie, cu puțin înainte de ora 15, un cimentruc a intrat pe contrasens pe drumul național care face legătura între Piatra Neamț și Dobreni, în apropiere de Ocol, s-a întors și s-a oprit în șanț.

În primă fază, a lovit un autoturism VW de Neamț, iar un alt autoturism, cu numere de rodaj, înmatriculat în Buzău, care circula spre Târgu Neamț n-a mai putut evita impactul și a intrat în plin în autobetonieră.

O ambulanță, care venea dinspre Târg, a oprit la locul accidentului și a preluat șoferul VW-ului, care se lovise foarte tare la cap. Ceilalți ocupanți ai ambelor autoturisme nu au suferit leziuni grave, chiar dacă o femeie sângerează, iar alte două, din mașina de Buzău, încă tremură de spaimă.

Traficul nu e oprit,  dar se circulă pe un singur sens și sunt polițiști care dirijează alternativ, din ambele sensuri. (C.M.)

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...