Un bătrân de 88 de ani, din satul Traian, comuna Zănești, a rămas fără casă, în această dimineață (7 martie), după ce-a încercat să aprindă focul în soba de la bucătărie și a scăpat motorină pe jos. Încăperea a luat foc, au ars bunurile din interior, apoi planșeul și flăcările au ajuns, astfel, la acoperiș.

pompieriLa locul incendiului au intervenit două autospeciale de pompieri militari de la Detașamentul Piatra-Neamț și un echipaj de la SVSU Roznov. Incendiul a fost stins după aproape două ore, dar din toată casa a mai rămas o singură încăpere și cam 20 mp de acoperiș. Proprietarul, care a suferit arsuri la ambele picioare și intoxicație cu fum, a fost transportat la spital și internat în secția de chirurgie plastică. (C.M.)

Articolul precedentFOTO Ion Creangă omagiat de elevii de la Clubul Copiilor Târgu-Neamţ
Articolul următorIndividul care și-a violat propria fiică – 8 ani de închisoare
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.