isu neamt scafandri cautari 1Niște pescari au găsit un braț uman, secționat de deasupra cotului, în ziua de 6 august, în tip ce se aflau la pescuit, pe râul Siret. Au sunat la 112 și, imediat, au început cercetările la fața lui. După o expertiză dactiloscopică, a putut fi identificată persoana, pentru că avea antecedente penale și amprentele se aflau în baza de date a Poliției Neamț. Este vorba despre un bărbat de 45 de ani, din Roman.

Anchetatorii au stabilit că el a fost ucis de tatăl lui, care are 73 de ani, după un conflict, care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică. Între tată și fiu era o stare tensionată veche.  Fiul era consumator de alcool, venea beat acasă și-și bătea frecvent tatăl, mai ales în ultimii ani de când i-a murit mama și au rămas doar ei doi în casă. Sătul de agresiuni, de data aceasta bătrânul a ripostat și și-a lovit fiul cu o secure în cap. După ce l-a ucis, l-a învelit într-o pătură, l-a urcat în mașină și l-a aruncat, tranșat, în râul Siret. În afară de braț nu a fost găsită nicio parte a corpului, dar căutările vor continua. Bătrânul a fost reținut.

Comunicat oficial al IPJ Neamț: ”La data de 6 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au fost sesizați de către un tânăr de 29 de ani, cu privire la faptul că a observat un membru superior de natură umană în râul Siret din localitatea Horia. Imediat, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț s-a constituit o echipă operativă de lucru formată din polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, cei ai Poliției municipiului Roman și Secției de Poliție Rurală Dulcești, precum și criminaliști, care au demarat activitățile de căutare în râul Siret, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, în vederea descoperirii celorlalte părți de corp omenesc. În urma unei expertize dactiloscopice efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că membrul superior aparține unui bărbat de 45 de ani, din Roman. În baza activităților informativ investigative desfășurate cu operativitate a reieșit faptul că, în perioada 1 – 5 august a.c., pe fondul unei stări conflictuale și a consumului de alcool, un bărbat de 73 de ani, din Roman, l-ar fi agresat pe fiul său cu un obiect tăietor-înțepător, în timp ce se aflau în incinta locuinței, în urma leziunilor suferite survenind decesul acestuia. Ulterior, cel în cauză ar fi depesat corpul și l-ar fi aruncat în albia râului Siret. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost prezentat procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, care a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de omor și profanare de cadavre sau morminte”.

C.M.

Articolul precedentCOD GALBEN Caniculă în Bacău, Iaşi şi Vaslui
Articolul următorA dizlocat un geam și-a intrat în casă peste o bătrână s-o violeze