Un bătrân care-și aducea fiul mort acasă, a coborât din mașina funerară și a dispărut

Un bătrân care-și aducea fiul mort acasă, a coborât din mașina funerară și a dispărutUn bătrân de 78 de ani, extrem de tulburat de moartea fiului său, a fost căutat de polițiști ore în șir. Omul venea de la Iași, unde băiatul lui murise la spital. Îl aducea acasă, cu o mașină funerară. Undeva, pe drum, în apropiere de Trifești, i-a spus șoferului să oprească, pentru că nu se simte bine. A coborât și a dispărut pur și simplu. Neștiind cum să procedeze, șoferul a anunțat poliția. Și bine a făcut.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au fost sesizați de către un bărbat de 38 de ani, din Iași cu privire la faptul că în timp ce se deplasa pe DN 2 E 85, în apropiere de Trifești, a oprit autoturismul întrucât pasagerul, un bărbat de 78 de ani, se simtea rău. Bărbatul în cauză a coborât din autoturism iar după câteva minute, conducătorul auto observând că acesta nu mai revine a coborât și a început să îl caute prin apropiere. Întrucât nu l-a găsit, a solicitat intervenția polițiștilor prin apel 112”, a declarat agentul Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Trei echipaje de poliție și un echipaj de pompieri au început căutările. De fiecare dată când l-au apelat pe bătrân acesta a spus că este pe pământul lui și cultivă porumb. Iar pentru ca misiunea să fie și mai grea, într-un târziu, telefonul bătrânului s-a descărcat.  Bineînțeles, toată lumea antrenată în căutări, știind că bătrânul a coborât din mașină fără să-și ia haina groasă, s-a gândit că-i va fi dificil să suporte frigul din timpul nopții. După 4 ore, omul a fost găsit, în hipotermie, în apropiere de Halta Trifești, într-o zonă cu vegetație abundentă. A primit îngrijirile medicale necesare pentru a-și reveni și a fost lăsat să meargă acasă, să-și îngroape copilul.

C.M.

Autor:

Ultima ora

FOTO. Botoșani. S-a răsturnat cu mașina pe marginea drumului

O femeie, în vârstă de 67 de ani, a...

Atenție șoferi! Din nou verificări în trafic pe DN 15, în cinci județe, inclusiv în Neamț

Polițiștii continuă seria acțiunilor de control și prevenție, pe...

Trei accidente rutiere într-o singură zi în județul Neamț: cinci persoane rănite

Polițiștii din Neamț au intervenit miercuri, 12 iunie, la...

Amenințări cu cuțitul în curtea școlii la Roznov între doi bărbați

Doi tătici din Roznov s-au luat la ceartă în...