politie rutieraPolițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz și ai Poliției Orașului Bicaz au oprit un ansamblu auto format dintr-o autoutilitară și o remorcă, pe strada Barajului din Bicaz. acțiunea a avut loc la data de 29 iulie, în jurul orei 23:20.

Vehiculul era condus de un bărbat de 30 de ani, din județul Timiș, care se deplasa din direcția Piatra-Neamț spre Bicaz.

Potrivit informațiilor transmise de I.P.J. Neamț: „Cu ocazia controlului efectuat de polițiști s-a constatat faptul că bărbatul avea dreptul de a conduce vehicule suspendat.

Totodată, autoutilitara și remorca nu aveau poliță RCA valabilă, motiv pentru care s-a procedat la reținerea certificatelor de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare pentru ambele vehicule, conducătorul auto fiind sancționat contravențional conform Legii  132 din 2017.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere”.

Denisa POPA

Articolul precedentDavid Popovici începe drumul spre spre o nouă medalie olimpică după ce a cucerit-o pe prima la 200 m liber
Articolul următorFOTO. Județul Neamț trimite în Grecia opt pompieri și o autospecială, pentru ajutor umanitar
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.