Un bărbat a murit sub tractorul răsturnat la Telec

Un bărbat a murit sub tractorul răsturnat la TelecIeri seară, 14 iulie, într-o pădure din satul Telec din comuna Bicazul Ardelean a avut loc un accident mortal. Șoferul ce transporta lemne a pierdut controlul volanului, din cauza terenului accidentat, tractorul răsturnându-se și prinzându-l dedesupt.

La fața locului s-au deplasat un echipaj cu ambulanță de la SAJ Bicaz, o ambulanță SMURD, pompieri cu o autospecială pentru descarcerare, precum și voluntari din cadrul SVSU Bicazu Ardelean. Dar pentru bărbatul de 52 de ani, prins sub tractor, a fost prea târziu.

„Accesul către locul evenimentului a fost greu accesibil,  datorită drumului accidentat și îngust, toate accesoriile necesare intervenției fiind transportate cu o mașină de teren. Distanța de la locul până au putut ajunge autospecialele până la locul producerii evenimentului era de aproximativ 600 m. Forțele de intervenție, cu ajutorul mijloacelor și procedeelor specifice au scos victima de sub tractor. Aceasta prezenta semne incompatibile cu viața”, a precizat locotenent Irina Popa, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.

Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora