Descoperire macabră, sâmbătă dimineață, în cartierul Precista, din municipiul Piatra Neamț. Cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un tomberon de la blocurile dintre piață și școală. Descoperirea a fost făcută de un locatar din zonă și care a anunțat la 112, în jurul orei 9. La fața locului au ajuns un echipaj de ambulanță și polițiștii criminaliști. Cadrele medicale n-au mai avut ce face pentru salvarea bărbatului și au declarat decesul. În urma examinării sumare, pe corpul celui fără viață nu au fost găsite urme de violență. Cadavrul a fost transportat la Medicină Legală pentru a se stabili exact cauza morții, în cauză fiind deschis un dosar de ucidere din culpă, după cum a precizat Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, era din Dumbrava Roșie și, se pare că din cauza unor probleme conjugale, în ultima vreme trăia pe unde putea.
Duminică, dimineață, cu câteva minute înainte de ora 5, a fost solicitată ambulanța pentru un bărbat, de 42 de ani, din Stejaru, comuna Farcașa. Familia a cerut ajutor medical după ce bărbatului i s-a făcut rău. Din păcate, în ciuda eforturilor de resuscitare, echipajul medical nu l-a mai putut aduce la viață și a fost declarat decesul. Bărbatul era cunoscut cu afecțiuni medicale. (C.I.)