Un băiețel a fost rănit grav de o mașină, el mergea cu uratul

Actualizare: Polițiștii care au făcut cercetările la fața locului au stabilit că băiatul mergea pe drum când a fost accidentat. „Din cercetările preliminare efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr de 25 de ani,  din Suceava, conducea un autoturism pe DN 15 C, în localitatea Bălțătești, a surprins și accidentat un minor de 10 ani, care s-ar fi deplasat pe partea carosabilă. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală gravă a minorului, acesta fiind preluat de un echipaj medical și transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Cercetările continuă, pentru vătămare din culpă, urmând să se stabilească exact împrejurările în care s-a produs accidenttul.

****Știre inițială****

În seara de 31 decembrie, un băiat, de 10 ani, din Valea Arini (comuna Bălțătești), a fost rănit grav de o mașină. Copilul era cu sora și mama lor, mergeau cu uratul la rude, când s-a întâmplat tragedia.

Un băiețel a fost rănit grav de o mașină, el mergea cu uratul

Din primele informații, se pare că băiatul a fost lovit în momentul când a traversat drumul Piatra Neamț – Târgu Neamț. Vom reveni cu detalii.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Nemțean urmărit internațional, prins în trafic de polițiștii botoșăneni

Un bărbat de 41 de ani, din județul Neamț,...

Confederațiile sindicale anunță că se retrag de la toate consultările pentru Legea Salarizării

Comunicat de presă Cele cinci confederații sindicale reprezentative la...

Salvamont Neamț intervine pentru salvarea unui bărbat imobilizat, dintr-o zonă izolată a Masivului Ceahlău

Salvamont Neamț desfășoară, în aceste momente, o intervenție în...

De la 1 august, STPN introduce biletul de 90 de minute și actualizează tarifele de călătorie.

Un bilet. 90 de minute. Mai multe linii. Societatea Transport...