Un băiat de 15 ani s-a înecat în iazul Mănăstirii Sihăstria

• a fost scos la mal de scafandrii de la ISU Neamț, după câteva ore

Un băiat de 15 ani din Agapia a sfârşit, tragic, înecat în iazul Mănăstirii Sihăstria. Adolescentul, fratele lui şi încă un băiat din sat au fost lăsaţi de părinţi să stea câteva zile la mănăstire, pentru că tot erau în vacanţă. Joi, toţi trei au fost prin pădure şi au cules mure şi afine. S-au întors la mănăstire când se însera şi au trecut pe la iaz.

„Iazul este îngrădit, dar ei au intrat pe poartă şi au vrut să-şi facă o plută din nişte bucăţi de cofraj, care rămăseseră acolo de când s-a betonat marginea iazului”, ne-a declarat un poliţist care s-a ocupat de cercetări. „Băiatul ăsta de 15 ani s-a urcat pe aşa-zisa plută şi a căzut în apa adâncă de 5 metri, foarte rece şi plină de crengi şi vegetaţie”.

Ceilalţi doi copii au dat alarma şi, la ora 21.34, au fost anunţaţi pompierii, care s-au dus cu barca pneumatică să înceapă căutările.

„Militarii au căutat băiatul până la ora două, folosind barca pneumatică, în timp ce suprafaţa iazului a fost iluminată cu ajutorul autospecialelor şi accesoriilor de iluminat”, a precizat sublocotenentul Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. „Vineri dimineaţă, scafandrii unităţii au reluat căutările şi, în jurul orei 11, trupul copilului a fost găsit”.

Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili exact în ce împrejurări a murit copilul şi dacă poate fi considerat cineva responsabil de decesul lui.

Am încercat să obţinem un punct de vedere de la reprezentanţii Mănăstirii Sihăstria, însă măicuţa care are rolul de operator la centrala telefonică ne-a spus că nu i s-a comunicat nimic, iar la cancelarie nu era nimeni.

C. MIRCEA

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...

    Anchetă după moartea unui îngrijitor de animale la Bicaz-Chei

    Un bărbat de 49 de ani, care lucra la o stână din satul...

    Ai treabă la Registrul Comerțului din Neamț? Din 15 octombrie, nu vei mai putea plăti la casierie

    Persoanele care au de achitat tarife pentru servicii ale Registrului Comerțului trebuie să-și...

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...