0:00

Poliţia rutieră s-a pus pe taximetrişti, ZCH NEWS - sursa ta de informații

• ”Clientul lor e banul, clientul meu e legea, asta e!”, a declarat comisarul şef Cezar Asandei

Având în vedere că luna august este, prin tradiţie, una mai aglomerată în traffic, dar şi în zonele de agreement şi punctele de atracţie turistică, IGPR a dispus, la nivel naţional, mai multe acţiuni care să aibă drept scop ”menținerea unui climat corespunzător de siguranță publică și asigurarea respectării legii”. În acest context, Serviciul de Poliţie Rutieră Neamţ şi inspectorii din cadrul Regiei Autonome Registrul Auto Român au acţionat, în ziua de 6 august, pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicate taximetrele şi maşinile şcolilor de şoferi. Poliţiştii au sancţionat  încălcarea normelor rutiere de către conducătorii auto, dar au verificat şi starea tehnică a celor două categorii de autovehicule.

”Nu pot spune că taximetriştii sunt cei mai indisciplinaţi şoferi, dar au rămas printre cei mai indisciplinaţi”, a declarat comisarul şef Cezar Asandei, şeful Serviciului de Poliţie Rutieră Neamţ. ”Am retras două certificate de înmatriculare pentru defecţiuni tehnice, dar nu grave, şi am aplicat mai multe sancţiuni pentru opririle neregulamentare, ei având veşnica scuză că le-a cerut clientul să oprească exact unde nu este permis. Clientul lor e banul, clientul meu e legea, asta e!”.

În total, taximetriştii au încasat 42 de amenzi, din care 6 pentru nerespectarea prevederilor  Legii nr.38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere.

În privinţa maşinilor şcolilor de şoferi lucrurile stau bine din punct de vedere ethnic, fiecare firmă având autoturisme din ce în ce mai bune, în ideea de a atrage clienţi. Totuşi 4 instructori au fost amendaţi pentru că n-au respectat traseele destinate pregătirii practice, iar 6 pentru lipsa unor documente.

O altă categorie de participanţi la trafic care le dădea bătăi de cap poliţiştilor rutieri, şi anume ”stranierii” au fost foarte cuminţi până acum, dar e drept că sunt mai puţini decât anul trecut.

În ziua de august, acțiunile au fost continuate de către structurile de ordine publică împreună cu ”mascaţii” de la SAS Neamț , care au verificat 18 unități de alimentație publică, 4 stații peco, 15 bancomate, 5 agenții de pază și 16 autovehicule controlate. Pe străzile din Piatra Neamţ au fost legitimate 17 persoane, din care două au fost sancţionate pentru cerşetorie. Totodată au fost atenţionaţi 18 barmani şi aplanate 7 conflicte care se derulau în locuri publice, şi amendate 16 persoane, din care 15 pentru încălcarea Legii liniştii şi ordinii publice nr. 61/1991.

C. MIRCEA

Articolul precedentPungă goală la HCM Roman
Articolul următorUn băiat de 15 ani s-a înecat în iazul Mănăstirii Sihăstria