Un bărbat de 45 de ani şi o tânără de 23 de ani au fost răniţi într-un accident petrecut, în dimineaţa de 15 decembrie, în localitatea Bodeşti.
Autoturismul condus de bărbat n-a respectat distanţa suficientă faţă de o autoutilitară care transporta pâine şi a intrat în coliziune cu aceasta. Martorii accidentului au sunat la 112 şi au spus că ambii ocupanţi ai autoturismului sunt încarceraţi.
„Echipajul de descarcerare care s-a dus la faţa locului a constatat că atât bărbatul, cât şi tânăra ar fi putut ieşi din maşină, dar au rămas în interior să aştepte echipajele de prim-ajutor, pentru că amândoi erau răniţi”, a declarat lt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Bărbatul avea traumatisme la cap, în zona pieptului şi în zona lombară, iar tânăra era lovită la cap şi la torace. Amândoi au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Medicii au stabilit că bărbatul a suferit mai multe fracturi, motiv pentru care poliţiştii au încadrat accidentul în categoria celor grave. Pe numele şoferului a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. (C. MIRCEA)