Un ATV neînmatriculat i-a adus 2 ani de închisoare

Un bărbat, de 44 de ani, din comuna Dulcești, a fost depistat și prins, în ziua de 2 mai, în timpul unei acțiuni organizate de lucrătorii de la secția rurală din localitate, sprijiniți de efective din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Neamț.

„Bărbatul poseda mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat de Judecătoria Roman la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație a unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În fapt, la data de 18 aprilie 2014, bărbatul a fost depistat, pe raza comunei Dulcești, în timp ce se deplasa pe DJ 157 A cu un ATV neînmatriculat și fără a avea permis de conducere”, a precizat comisarul-șef Constantin Irina, din cadrul Biroului de presă al IPJ Neamț.

După ce l-au prins, polițiștii l-au escortat la Penitenciarul Bacău, unde va executa pedeapsa. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

O dronă a explodat la impactul cu solul într-o localitate din județul Suceava

Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova...

Accident în Piatra Neamț. Două șoferițe implicate într-un carambol cu trei mașini

Cadrele de la Poliția Municipiului Piatra Neamț au fost...

FOTO. Suceava. O femeie a fost salvată după ce a căzut în fântână

O femeie de 62 de ani, din localitatea Dealu,...

Neamț. Un autoturism a fost mistuit de foc – cauza a fost de natură electrică

Un autoturism a fost cuprins de foc în seara...

În jumătate de oră, doi trotinetiști au fost implicați în accidente la Piatra Neamț și Târgu Neamț

Doi conducători de trotinete electrice au fost implicați în...