baniAu început să reapară așa-zișii vânzători ambulanți care nu urmăresc decât să afle unde-și țin oamenii bani și să-i jefuiască. O astfel de plângere a fost depusă la Poliția Târgu Neamț, în ziua de 6 mai, de o bătrână de 80 de ani.

Din anchetă au reieșit indicii că, sub pretextul vânzării unor pilote, un tânăr ar fi pătruns în incinta locuinței persoanei vătămate și profitând de neatenția acesteia, i-ar fi sustras 700 de lei”, a declarat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. Polițiștii au stabilit că hoțul este un individ de 27 de ani, din județul Iași și au reușit să recupereze banii bătrânei. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi, 7 mai, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Pentru a nu deveni victima unor astfel de infracțiuni, polițiștii vă recomandă:

Nu permiteţi accesul persoanelor necunoscute în locuinţă! Fiţi suspicioşi faţă de orice „afacere” care vă garantează profit major. Nu discutaţi cu străinii despre situaţia dumneavoastră financiară şi nici nu oferiţi bani! Reţineţi semnalmentele persoanelor suspecte și sesizaţi în cel mai scurt timp poliţia!

C.M.

 

Articolul precedentOrdonanţa de majorare a amenzilor în perioada stării de urgenţă este neconstituţională
Articolul următorUn șofer drogat s-a dus glonț spre polițiști să se plângă că e urmărit de un BMW