Udrea preocupată de textiliste

Elena Udrea nu a venit cu mâna goală, de 1 martie, în Colegiul de unde a primit voturile pentru a ajunge în Parlament. Aceasta a împărțit câteva sute de mărțișoare și flori femeilor dintr-una din fabricile de confecții din Roman, dar și pe centrul municipiului. Udrea spune că nu a uitat de promisiunea din campania electorală de modificare a Codului Muncii, astfel încât textilistele să poată ieși la pensie mai devreme de împlinirea vârstei de 65 de ani.

„Am fost aici și m-am întâlnit cu aceste femei și în campania electorală din 2012. Sunt multe femei care lucrează în industria confecțiilor și merită o atenție de 1 și 8 martie. Nu este o muncă ușoară. Am realizat proiectul de modificare la Codul Mmuncii, pentru o pensionare anticipată în cazul femeilor care lucrează în industria confecțiilor. Vom încerca să convingem majoritatea parlamentară. Din păcate, acum orice propunere care vine de la parlamentarii din Opoziție este respinsă”,  a declarat Elena Udrea.

De la începutul anului, deputatul a fost prezentă de 4 ori în Roman, la primele două acțiuni fiind alături de primarul Laurențiu Leoreanu, iar la ultimele – alături de președintele PMP – Gabriel Antoniu. La acțiunea de 1 martie a fost prezent și un consilier local al PDL. (C. MATEI)

Autor:

Articolul precedent
Articolul următor

Ultima ora

Călătorie la 1900 – Elite la răscruce de veacuri. O nouă manifestare la Castelul Sturdza, la granița cu Neamțul

Simbol al arhitecturii neogotice din Moldova, Castelul Sturdza de...

Soluția ISJ Neamț pentru criza apei din zona Târgu Neamț – două școli vor avea cursuri online

Două unități de învățământ vor avea cursuri online la...

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...