Tronsonul Leghin – Moțca din A8, exclus din PNRR. Ministrul Transporturilor dă asigurări că proiectul continuă și va fi finanțat din surse europene

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) dă asigurări că România nu va pierde niciun euro din PNRR, chiar dacă anumite proiecte de infrastructură, printre care și secțiuni importante ale Autostrăzii Unirii (A8), au fost excluse parțial sau total din acest plan de finanțare.

Printre tronsoanele afectate se numără Leghin – Moțca și Târgu Mureș – Miercurea Nirajului, două secțiuni importante din Autostrada A8, care va lega Moldova de Transilvania. Chiar dacă nu vor mai fi finanțate direct din PNRR, aceste proiecte vor fi continuate și finalizate, dă asigurări Ministerul Transporturilor fără ca România să returneze sumele deja investite.

Potrivit MTI, lucrările vor fi susținute prin Programul Transport 2021–2027 sau prin alte surse europene convenite cu Comisia Europeană. În plus, toate cheltuielile realizate până în prezent, în valoare de 2,3 miliarde de euro, rămân eligibile și nu trebuie rambursate.

„Proiectele importante pentru România merg mai departe, cu finanțare europeană. Deciziile luate în dialog cu Comisia Europeană asigură predictibilitate și continuitate în investițiile din infrastructură, iar românii vor beneficia de ele, fără povara unei cofinanțări din bugetul național”, a declarat ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban.

Proiectele care rămân 100% finanțate din PNRR:

  • Autostrada Moldovei (A7), tronsoanele Focșani – Pașcani
  • Autostrada Lugoj – Deva (A1), secțiunile D și E
  • Tronsonul CF Cluj – Episcopia Bihor (4 loturi)
  • Tronsonul CF Arad – Timișoara – Caransebeș (1 lot)

Proiecte excluse din PNRR dar care „vor fi continuate și duse la bun sfârșit prin Programul Transporturi 2021-2027 sau din alte surse europene”, după cum dă asigurări ministerul Transporturilor, sunt:

  • Autostrada Buzău – Focșani și Ploiești – Buzău (A7) – deja date în circulație
  • Autostrada A8: Leghin – Moșca, Târgu Mureș – Miercurea Nirajului
  • Autostrada Transilvania: Nădășelu – Poarta Sălajului
  • CF Arad – Timișoara – Caransebeș (loturile 1, 3 și 4)

Ministerul spune că modificările legate de finanțarea prin PNRR nu se datorează greșelilor administrative sau unei gestionări slabe a proiectelor. Ele ar fi apărut din cauza unor neconcordanțe tehnice între sistemul european de achiziții și cel național, mai ales în ceea ce privește afișarea corectă a unor modificări publicate.

Prețurile mai mari la materiale de construcție, energie și carburant au dus la necesitatea unor ajustări financiare. Aceste costuri suplimentare vor fi acoperite din fonduri europene, așa cum prevede Ordonanța de Urgență nr. 64/2022.

Denisa POPA

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Inspectorii de muncă au verificat beneficiarii care utilizează zilieri

Funcționarii din cadrul ITM Neamț au efectuat verificări la...

Una din trei case de asigurări din Regiunea Nord-Est ar putea avea director nou

Trei case de asigurări de sănătate din regiunea Nord-Est...

Ceremonie militară dedicată memoriei generalului Nicolae Dăscălescu

Militarii Batalionului 634 Infanterie „Mareșal Józef Piłsudski”  Piatra Neamț,...

Neamț. ROADPOL Safety Days: 330 de sancțiuni aplicate și 28 de permise reținute

Poliția Rutieră a aplicat 330 de sancțiuni contravenționale, în...

Neamț. Accident din neatenție la Roman – un bărbat a fost transportat la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane,...