Triplă pentru CS Ceahlăul: cea mai bună sportivă, cel mai bun antrenor și cel mai bun club

valentin-gavril-andreea-grapinoiuDacă Andreea Grăpinoiu, canotoarea de la CS Ceahlăul Piatra Neamț, a fost desemnată cea mai bună sportivă a județului în 2016, tehnicianul său, profesorul Valentin Gavril, a primit titlul de cel mai bun antrenor al anului. Totodată, CS Ceahlăul a devenit cel mai bun club.

„Îmi doresc în fiecare an ca CS Ceahlăul și sportivii săi să fie cei mai buni. Sala Ceahlăul va fi modernizată în curând și ne vom desfășura activitatea în condiții mai bune. A fost un an bun pentru CS Ceahlăul. Singurul regret este că nu am putut să obținem o medalie și la Mondiale. Ne pregătim pentru cei 100 de ani pe care clubul îi împlinește peste 3 ani. Putem ține sportivii doar până la încheierea junioratului, după care de la nivelul seniorilor se știe foarte bine că sunt alte cheltuieli, alte pretenții. Situația financiară și legile în vigoare nu ne permit să susținem acești sportivi și la seniorat. După această festivitate, avem și noi una programată astăzi la noi la club în care-i vom premia pe toți sportivii„, a spus directorul Valentin Gavril.

Andreea Grăpinoiu i-a succedat la titlul de cel mai bun sportiv al Neamțului surorii sale Ana Maria Grăpinoiu, care anul trecut a fost ea cea mai bună sportivă a județului nostru.

„Mă bucur că am obținut acest rezultat și îmi pare foarte bine că toată lumea mă susține. Sunt fericită că îi calc pe urme surorii mele. Mai sunt junioară unu până la vară și sper să câștig medaliile de aur la Europene și Mondiale și poate în 2020 voi fi prezentă la JO de la Tokio. Sunt originară din Bacău și fac de trei ani canotaj”, a afirmat Andreea Grăpinoiu.

Gheorghe Paisa, şeful Direcției Județene pentru Sport și Tineret Neamț a spus că, în acest an, sportivii nemțeni au înregistrat 47 de rezultate internaționale la sporturile neolimpice și 13 rezultate internaționale la sporturile olimpice.  La festivitatea de premiere au fost prezenţi prefectul Niculina Dobrilă, primarul Dragoș Chitic și vicepreședinții Consiliului Județean Neamț, Laurențiu Dulamă și Ion Asaftei. (Ana MOISE)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Performanță deosebită – Alexia Şipoş, 3 medalii de aur la Europenele U17 de haltere

În perioada 20-27 august au loc Campionatele Europene U15...

Percheziții în patru județe într-un dosar cu euro falși: 13.100 de euro ar fi fost folosiți la cumpărarea unor mașini

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău au...

Cum funcționează pariurile pe „vecini” la ruletă online?

Ruleta este un joc de noroc care a câștigat...

Neamț. Un tânăr de 17 ani a încercat să fugă de poliție pe un moped

O urmărire cel puțin ciudată a avut loc duminică,...