Trei șoferi „alcoolizați” și unul fără permis de jumătate de an

Azi-noapte, 28 octombrie, polițiștii nemțeni au avut surpriza să constate alcoolemii record în cazul a doi șoferi. Un tânăr, de 34 de ani, din Mărgineni, a fost oprit de echipajul rutier pe strada Izvoare, din municipiul Piatra Neamț și testat. Etilotestul a indicat peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul acestuia. Și peste 1,10 mg/l în cazul unui tânăr de 22 de ani, din Bicaz, care a fost oprit și testat, tot azi-noapte, la ora 2, de un echipaj de la Poliția orașului Bicaz. În schimb, un șofer, de 23 de ani, din Bacău, depistat sâmbătă pe raza comunei Valea Ursului, a fost mai „modest”: 0,50 mg/l alcool pur. Toți trei au fost duși la spital pentru probe de alcoolemie și au dosare penale, potrivit IPJ Neamț.

Tot în acest week-end, un sucevean, în vârstă de 28 de ani, a fost prins la volan, pe strada Ștefan cel Mare din orașul Târgu Neamț, deși nu avea voie să conducă. În baza de date, tânărul figura cu permisul auto suspendat încă din luna aprilie 2019. Așa că polițiștii i-au întocmit dosar penal. (C.I.)

Autor:

Ultima ora

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

Cursa Copiilor la Piatra Neamț. Cei mai mici cicliști intră în atmosfera Turului României

Piața Ștefan cel Mare din Piatra Neamț va fi,...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...

FOTO. Bacău. Accident cu 4 răniți în comuna Mărgineni

Un accident de circulație soldat cu victime a avut...

E-mailuluri false în numele E-ON

Furnizorul de energie electrică și gaze naturale E-ON atrage...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...