Trei programe de sănătate, organizate cap-coadă

Eugen Nicolaescu

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, își dorește ca, în 2014 programele naţionale de sănătate pentru cancer, diabet şi transplant să fie reprezentative. „Vrem să le organizăm cap-coadă, adică de la început până la sfârşit, încercând să plecăm de la prevenţie şi să încheiem cu paliaţia, acolo unde este cazul, sau cu bolnavul tratat care să plece acasă şi să urmeze o viaţă normală”, a declarat Nicolăescu, în cadrul unei conferințe oragnizată marți, la Institutul Clinic Fundeni. Acest anunț vine în contextul în care, din 2014, programele de sănătate vor fi reorganizate, urmând ca toate programele să fie gestioate de minister, în timp ce CNAS se va ocupa de contractare şi finanţare. (M.T.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...