Trei persoane, dintre care doi copii, rănite după ce au fost lovite de un autoturism pe o stradă din Suceava

Trei persoane, o femeie și doi copii au fost rănite luni, 8 septembrie,  după ce un autoturism a ieșit de pe carosabil și ia lovit, în cartierul Obcini din municipiul Suceava.Trei persoane, dintre care doi copii, rănite după ce au fost lovite de un autoturism pe o stradă din Suceava

La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, sprijiniți de două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Victimele, o femeie de 35 de ani și doi minori de 7 și 10 ani, erau conștiente și cooperante la momentul intervenției. Acestea au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportate ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.Trei persoane, dintre care doi copii, rănite după ce au fost lovite de un autoturism pe o stradă din Suceava_

Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Denisa POPA

Foto: ISU Suceava

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora