Daune de 350.000 de euro pentru uciderea unui motociclist în trafic

Daune de 350.000 de euro pentru uciderea unui motociclist în traficMagistrații din cadrul Judecătoriei Roman s-au pronunțat în cazul unui accident de circulație soldat cu decesul unui tânăr motociclist. Chiar dacă a fost stabilită culpa comună a autorului și a victimei, în proporții egale, au fost acordate despăgubiri substanțiale pentru familia motociclistului. Șoferul implicat în tragedie, un tânăr de 25 de ani, din localitatea Buruienești, a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, fiind condamnat la 2 ani și 7 luni de închisoare pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere. El a fost obligat să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității. Prin aceeași sentință au fost acordate familiei tânărului decedat daune care totalizează 355.000 de euro, bani care trebuie achitați de firma la care era asigurată mașina acuzatului. Decizia instanței de fond a fost atacată de șofer și asigurator, urmând ca judecătorii de la Curtea de Apel Bacău să pronunțe în cauză o hotărâre definitivă.

Tragedia a avut loc pe 4 octombrie 2020, când acuzatul s-a urcat la volanul mașinii parcată în afara părții carosabile, în fața locuinței din localitatea Buruienești. Cercetările au stabilit că, fără să se asigure corespunzător, șoferul a pus în mișcare autoturismul prin viraj stânga, cu intenția de a întoarce mașina și a intra pe carosabil. Nu ar fi acordat prioritate de trecere unei motociclete condusă de victimă care se apropia din spate cu o viteză de 75 km/h. Astfel a obturat sensul de mers al motociclistului care a intrat în partea din spate a mașinii, apoi a acroșat un stâlp din beton și s-a oprit într-un podeț din ciment. În urma impactului violent motociclistul a decedat pe loc.

Pentru a stabili și vina victimei, în proporție de 50%, magistrații au avut în vedere faptul că acesta conducea o motocicletă neînmatriculată și nu deținea permis de conducere corespunzător categoriei.

(G. S.)

Foto ilustrativă: arhivă

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cum citești corect detaliile unei polițe și eviți surprizele neplăcute

Într-o zi obișnuită, puțini oameni își propun să compare...

79 de percheziții DIICOT pentru acuze de grup infracțional și contrabandă

Procurorii DIICOT au descins pe 13 august în 79...

Neamț. Un conflict între concubini s-a încheiat cu o lovitură de cuțit

Un bărbat a fost înjunghiat de concubina sa în...

Bacău. Dezastru ecologic pe albia râului Siret – exploatări ilegale și depozitări masive de deșeuri

Au fost descoperite „exploatări ilegale, depozitări masive de deșeuri...