În decurs de patru ore, în această noapte, 12 august, au ars trei case din Piatra-Neamț, Dumbrava Roșie și Cândești. Pompierii de la Detașamentul Piatra-Neamț au fost chemați să intervină prima dată, la câteva minute după miezul nopții, în satul Izvoare (Dumbrava Roșie). O casă în suprafață de 50 mp ardea toată în momentul când au ajuns militarii, cu două autospeciale. „Locuința ardea generalizat. Nu au fost victime. Incendiul a pornit de la o lumânare”, a declarat slt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț.
O oră mai târziu, pompierii pietreni au fost chemați să stingă incendiul izbucnit la acoperișul unei locuințe sociale din cartierul Văleni, din municipiul Piatra-Neamț. Trei echipaje de militari cu trei autospeciale de stingere au acționat. Două locuințe erau cuprinse de flăcări și a existat riscul ca incendiul să ajungă și la celelalte două garsoniere. Unul dintre chiriași a suferit un atac de panică și a fost asistat medical de paramedici, refuzând să fie dus la spital. „S-a acționat cu trei autospeciale de stingere. Au ars 110 mp din acoperișul clădirii, deșeuri de carton din pod, obiecte de mobilier și materiale textile. Cauza incediului a fost stabilită ca fiind supraîncălzirea unui cablu electric defect”, a precizat ISU Neamț.
Tot de la supraîncălzirea unui cablu a ars o casă în comuna Cândești. Incendiul a fost anunțat la ora 4,32 și tot de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț au fost trimise două echipaje cu două autospeciale. Primii au ajuns voluntarii de la SVSU Cândești cu o autospecială de stingere. Proprietarul gospodăriei a suferit arsuri de gradul I la mâna dreaptă și a primit îngrijiri medicale de la paramedicii SMURD, refuzând să fie dus la spital, „Incendiul se manifesta generalizat la locuință, existând pericolul propagării la un adăpost de animale și la un depozit de furaje. A ars locuința, din cauza efectului termic al curentului electric”, conform aceleiași surse.
C.I.