aleho
heidelbergcement

La comemorarea a şapte ani de la trecerea în nefiinţă a Iuliei Hălăucescu, Doamna Acuarelei Româneşti, Fundaţia „Iulia şi Petronius Hălăucescu”, a publicat „Trandafirul iubiirii”, cuprinzând file din jurnalul Iuliei Hălăucescu pe anul 1942 şi câteva scrisori ale acesteia, adresate lui Petronius, viitorul său soţ, în anul 1944.

Apariţia volumului, prin grija preşedintei fundaţiei, Lia Köszeghi, în editura „Răzeşu”, în cadrul unei retrospective plastice, vernisată la Muzeul de Artă din capitala de judeţ, aduce în memoria publicului personalitatea inconfundabilă a artistei şi numai puţin a celui care i-a vegheat evoluţia şi devenirile.

TRANDAFIRUL 02

Este adevărat că despre opera Iuliei şi viaţa celor doi s-a scris destul de mult, dar la mo­dul bio­grafic, în cronologia faptică. Aducerea la lumină a jurnalului şi a scrisorilor Iuliei Hălăucescu întregeşte, în mod fericit, imaginea şi personalitatea acesteia şi, prin reflecţie, şi a viitorului ei soţ, şi dovedeşte că, indiferent de instrumentele prin care un artist îşi exprimă vocaţia şi talentul, el rămâne, în toate manifestările sale, acelaşi. Nu poţi fi în faţa şevaletului (sau a oricărui alt instrument) o persoană, pentru a deveni o alta, odată ce te-ai îndepărtat câţiva paşi de acesta.

Din nefericire, arhiva familiei a păstrat destul de puţin din ceea ce artista a consemnat. Este lesne de închipuit că filele de jurnal publicate reprezintă o parte neînsemnată a dorinţei de a fixa pentru viitor un prezent repede trecător. Cu toate acestea, ele sunt suficiente pentru a întregi portretul şi personalitatea artistei, care dovedeşte marea ei sensibilitate, trăirile sale intime, sinceritatea şi dorinţa de comunicare cu care priveşte viitorul.

Volumul publicat, prin grija Liei Köszeghi este comparabil cu cartea profesorului George Grigorică „Dincolo de portativ”, în care acesta ne introduce în viaţa obişnuită a unor muzicieni, dincolo de arta pe care au slujit-o, prezentându-i ca oameni obişnuiţi, în traiul şi relaţiile lor de fiecare zi, mult mai puţin cunoscuţi decât în realizările lor artistice.

Fără a încerca să hiperbolizăm semnificaţia „Trandafirului iubirii”, cartea poate figura printre semnele şi imaginile cu care Iulia şi Petronius Hălăucescu trăiesc în amintirile noastre, alături de alte şi alte volume închinate artei şi nu mai puţin vieţii trăite cu demnitate şi închinate semenilor.

În ce ne priveşte, ca editor, am încercat să conferim volumului o ţinută demnă de ceea ce reprezintă Iulia şi Petronius Hălăucescu pentru cultura şi arta plastică românească.

Virgil RĂZEŞU