incendiu GhindaoaniUn bărbat în vârstă de 53 de ani a fost găsit decedat, posibil intoxicat cu fum, în urma unui incendiu care ia cuprins locuința. Tragedia s-a produs miercuri, 11 decembrie, în jurul orei 14:25, în comuna Ghindăoani, când pompierii au fost alertați să intervină pentru stingerea flăcărilor.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Neamț, la fața locului au fost mobilizate echipe de intervenție de la SVSU Ghindăoani și Detașamentul de Pompieri Târgu-Neamț. La sosirea acestora, incendiul se manifesta cu degajări masive de fum într-una dintre camere, existând riscul de propagare la întreaga casă.

În timpul operațiunilor de stingere, pompierii au format o echipă de căutare-salvare, care a identificat victima într-o cameră afectată de incendiu. Din nefericire, bărbatul nu prezinta semne vitale, iar corpul său prezinta arsuri la nivelul feței și membrelor superioare.

Incendiul a distrus complet bunurile din cameră, inclusiv un pat, o masă, două scaune, un televizor și alte obiecte de uz casnic. Conform primelor concluzii, cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric, generat de un cablu defect.

Este al doilea incendiu produs în aceeași zi în Neamț în care o persoană își pierde viața, o tragedie similară producându-se și în Dumbrava Roșie.

Denisa POPA

Foto: ISU Neamț

Articolul precedentBărbat decedat într-un incendiu în Dumbrava Roșie
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.