Traficantul de arme de la Bacău, asociat cu directorul ADRNE

Subiectul devenit internațional al traficanţilor de arme prinşi în Muntenegru are nişte legături cel puţin interesante cu judeţul Neamţ. Cristian Vintilă, unul dintre traficanți,este din Bacău și ocupa funcția de director al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi inspector la Direcţia de Control Armament. Înainte de a intra în atenția Departamentului american de justiție, el a administrat firma Barter Grup SRL, la care au avut calitatea de asociaţi numai persoane cunoscute şi onorabile: Viorel Hrebenciuc, în prezent arestat, Dan Matei Agathon, omul care a falimentat proiectul Dracula, Dumitru Bontaş, consilier județean la Bacău și administrator la SIF 2 Moldova, Doru Simovici, şi Constantin Apostol, nimeni altul decât directorul ADRNE Piatra-Neamţ. Ultimul a rămas în firmă și după ce, în 2008, Hrebenciuc, Agathon, Bontaş şi Simovici s-au retras şi au cesionat „57.200 RON reprezentând 2288 părţi sociale în valoare nominală de 25 RON fiecare, asociatului Vintilă C. Cristian”. Ulterior, Apostol s-a retras şi el din firmă, dar acest lucru n-a fost de bun augur pentru afacerea în construcţii, care şi-a închis porţile relativ repede. După ce societatea a fost radiată, Vintilă s-a hotărât să-şi valorifice cunoştinţele dobândite în timpul studiilor „Afaceri Interne”, la Academia de Poliție, și „Științe Militare și Informații”, la Academia de Informații „Mihai Viteazu” Colegiul Național de Informații. De la specializările în domeniul armamentului, până la trafic nu a mai fost decât un pas. Mic, dar important. Acţiunea a eşuat, însă, şi Cristian Vintilă, împreună cu partenerul său Flaviu Georgescu au fost arestaţi de poliţiştii din Muntenegru, exact când băteau în cuie o tranzacţie.

Potrivit unui comunicat al Departamentului american de Justiţie, cei doi români şi italianul Massimo Romagnoli aveau de gând să vândă mitraliere şi arme cu care pot fi doborâte ţinte în aer, ştiind că vor fi folosite de organizaţia teroristă FARC din Columbia împotriva elicopterelor şi avioanelor americane. Cei 3 au încheiat tranzacţia cu persoane care lucrau sub acoperire cu DEA, departamentul american antidrog. Cristian Vintilă şi Romagnoli le-au prezentat celor sub acoperire cataloage cu pistoale, mitraliere, lansatoare de rachete şi alte arme de mare calibru.

ctin apostol adrne

Prezența lui Constantin Apostol în societate nu-l leagă și de traficul de arme, dar trebuie remarcat modul în care grupul de la Bacău a ajuns să pună mâna pe diferite paliere în statul român și care sunt efectele acestor asocieri. În acest sens trebuie amintit că scaunul de director al ADRNE se clatină cam tare în faţa dosarelor penale în care este judecat titularul. Apostol are deja o condamnare de doi ani cu suspendare pentru o jonglerie cu fonduri europene, iar procesul este în faza de apel, şi este implicat şi în dosarul cumătrului său Romeo Stavarache, primarul de Bacău.

Cristina MIRCEA

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...