Tradiții și obiceiuri de Sfântul Nicolae

Tradiții și obiceiuri de Sfântul NicolaeSfântul Nicolae s-a născut în jurul anului 280 d.H., în localitatea Patara Lichiei. Acest mult-iubit sfânt a fost rânduit spre cinstire în ziua de 6 decembrie, deoarece în această zi el i-a apărut în vis Împăratului Constantin cel Mare, cerându-i să-i ierte pe cei trei tineri nevinovați, care urmau a fi omorâți a doua zi. Acest sfânt ierarh s-a făcut pe sine chip al smereniei și al sărăciei. A fost un Slujitor de Dumnezeu și de oameni până la sfârșitul vieții sale și, prin puterea Sfântului Duh, depune și astăzi eforturi în slujba lui Hristos.

Sfântul Ierarh Nicolae din Mira Lichiei este cunoscut drept ocrotitor al celor acuzați pe nedrept, al comercianților și al călătorilor, al fetelor nemăritate și al mireselor și, în mod special, al copiilor mici. A trecut la cele veșnice în jurul anului 345, în localitatea Mira (astăzi Kocademre, Turcia).

Se cunoaște despre sărbătoarea Sfântului Nicolae că este una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale iernii, după Sărbătoarea Crăciunului. Moș Nicolae este așteptat cu nerăbdare de copii. Aceștia, în seara de ajun, își curăță și își pregătesc ghetuțele, pentru ca moșul Nicolae să le poată umple cu daruri. Există, însă, și posibilitatea ca moșul să nu fie întotdeauna darnic, dacă nu au fost copiii cuminți în decursul anului. Moșul le aduce celor neastâmpărați o nuielușă.

Sfântul Nicolae este unul din sfinții foarte importanți pentru țăranul român. O legendă spune că Sfântul Casian (sărbătorit pe 29 februarie) s-a plâns lui Dumnezeu că el nu are așa de mare importanță. În acest timp, a sosit Sfântul Nicolae, ud și obosit, după ce ajutase o noapte întreagă la salvarea unor oameni. Atunci, Dumnezeu i-ar fi dat acest exemplu Sfântului Casian, spunându-i că nu mai vrea să-l vadă decât peste 4 ani.

Sfântul Nicolae e milostiv față de săraci, ajută văduvele, orfanii și dăruiește bani tuturor oropsiților. Sfântul Nicolae este, de asemenea, protector al copiilor, fiind primul moș darnic care le face acestora cadouri, odată cu venirea iernii.

La sate, există obiceiul ca, în ziua de Sfântul Nicolae, feciorii să se organizeze în cete și să-și aleagă gazda unde vor merge pentru repetițiile colindelor de Crăciun și de Anul Nou.

Din bătrâni, aflăm că Sfântul Nicolae se mai serbează și pentru ajutor la boli și lovituri, dar și pentru sprijin acordat în orice situații.

În noaptea de Sfântul Nicolae, tradițiile românești vorbesc și despre ritualuri magice, farmece și pronosticuri meteorologice. Se puneau crenguțe de pomi fructiferi în apă, pentru a înflori până la Anul Nou, ocazie cu care se putea afla rodul livezilor din anul ce urmează.

În tradiția românească, se spune că iarna începe la Sfântul Niculai, când acesta trebuie să-și scuture barba cea albă, cu alte cuvinte, trebuie neapărat să ningă. Dacă, totuși, se întâmplă să nu ningă de Sfântul Nicolae, atunci se zice că ar fi întinerit Sfântul Niculai.

Material preluat din Mesagerul de Neamț.

Autor:

Ultima ora

Atenție! Lapte praf produs de Nestle retras de la comercializare. Risc de toxiinfecție alimentară pentru bebeluși!

Atenție! Lapte praf produs de Nestle retras de la comercializare. Risc de toxiinfecție alimentară pentru bebeluși!

Reținut după ce a amenințat cu un cuțit clienții unui restaurant din Piatra Neamț

Un bărbat a fost reținut de polițiști după ce...

Primarul comunei Zănești, Ioan Filip, rămâne în arest până la anul

Ioan Filip, primarul comunei Zănești, nu va fi acasă...

Neamț. Înșelăciune de proporții: cum a rămas un nemțean fără 68.000 lei

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din...

Prognoză. Sărbători de iarnă fără zăpadă și în acest an!

Nici anul acesta nu vom avea zăpadă de Crăciun...

Atenție! Lapte praf produs de Nestle retras de la comercializare. Risc de toxiinfecție alimentară pentru bebeluși!

Atenție! Lapte praf produs de Nestle retras de la comercializare. Risc de toxiinfecție alimentară pentru bebeluși!

Primarul comunei Zănești, Ioan Filip, rămâne în arest până la anul

Ioan Filip, primarul comunei Zănești, nu va fi acasă...

Prognoză. Sărbători de iarnă fără zăpadă și în acest an!

Nici anul acesta nu vom avea zăpadă de Crăciun...

Suceava. Consilier local din Zamostea, în conflict de interese administrativ

Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat constatarea unor...

Magistrați din Regiunea de Nord-Est care se alătură judecătorilor care denunță abuzurile din sistemul de justiție

Magistrați din Regiunea de Nord-Est care se alătură judecătorilor care denunță abuzurile din sistemul de justiție