Magistrați din Regiunea de Nord-Est care se alătură judecătorilor care denunță abuzurile din sistemul de justiție

Valul de reacții stârnit de dezvăluirile judecătorilor Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu cu privire la abuzurile și presiunile din sistemul judiciar are ecou și în regiunea Nord-Est. Mai mulți magistrați din județele Iași, Suceava, Botoșani, Vaslui, Bacău și Neamț au semnat mesajul public de solidaritate inițiat la nivel național, prin care sunt susținuți cei care au ieșit în față și au vorbit despre problemele sistemice din justiție.

Dacă în județul Neamț un singur magistrat – judecătoarea Laura Moroiu, de la Tribunalul Neamț – a semnat documentul, la nivelul întregii regiuni Nord-Est lista este mai consistentă și arată că tema abuzurilor din sistem nu este ignorată în Moldova.

Cine sunt magistrații din Moldova care au semnat

Potrivit listei făcute publice de judecătoarea Sorina Marinaș, de la Curtea de Apel Craiova, printre semnatarii mesajului de solidaritate se regăsesc următorii magistrați din regiunea Nord-Est:

Iași

  • Palaghia Monica – Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași (PMTM Iași)
  • Simion Daniel – Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași (PJ Iași)
  • Dinga Adrian – Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași (PJ Iași)
  • Bucșă Nicoleta – Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași (PJ Iași)

Suceava

  • Pîrlea Alexandru Claudiu – Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava (PT Suceava)

Botoșani

  • Anda Ungurean – Tribunalul Botoșani (Tb Botoșani)

Vaslui

  • Ibănescu Larion Alexandra – Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui (PT Vaslui)

Bacău

  • Constantin Grăjdeanu – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău (PT Bacău)
  • Taghiev Ramona – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău (PCA Bacău)

Neamț

  • Moroiu Laura – Tribunalul Neamț (singurul magistrat din județ care a semnat mesajul)

Mesajul și lista completă a semnatarilor au fost făcute publice de judecătoarea Sorina Marinaș pe pagina sa de Facebook (link aici: https://www.facebook.com/sorina.marinas).

Context: de la Recorder la reacțiile din sistem

Scandalul a pornit după apariția, pe 10 decembrie, a unui amplu reportaj realizat de jurnaliștii de la Recorder, în care judecătorul Laurențiu Beșu a vorbit deschis despre presiunile și mecanismele de control din interiorul sistemului judiciar.

În replică, Curtea de Apel București a organizat o conferință de presă, pe 11 decembrie, de la ora 12:00. Momentul a fost marcat de intervenția surprinzătoare a judecătoarei Raluca Moroșanu, de la aceeași instanță, care a ieșit din rândul colegilor și, chiar în deschiderea conferinței, și-a exprimat public solidaritatea față de Laurențiu Beșu, afirmând că tot ce a spus acesta este adevărat și că magistrații sunt „terorizați pur și simplu”.

Semnăturile magistraților din regiunea Nord-Est, inclusiv cele ale procurorilor militari, judecătorilor de la tribunale și parchete locale, arată că problemele semnalate la București nu sunt percepute ca fiind izolate, ci ca parte a unor disfuncționalități resimțite în întreaga țară.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...