Sfântul Ilie a trăit în Regatul de Nord al lui Israel, în vremea domniei regelui Ahab, perioada veacurilor X-IX d.H. Se spune că, la nașterea sa, tatăl său a văzut oameni, îmbrăcați în alb, învelindu-l în scutece de foc și, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu. Nașterea, viața și moartea Sfântului Prooroc Ilie au stat sub semnul miracolului. Se spune că, simțind că zilele pe pământ sunt numărate, Sfântul Ilie și-a ales ca succesor pe Sfântul Elisei. Atât de mare a fost vrednicia sa în fața lui Dumnezeu, încât Acesta L-a ajutat a se muta din viața pământească la viața cerească, fără a trece prin poarta morții. Este al doilea sfânt cunoscut care s-a înălțat cu trupul la cer, într-o căruță de foc trasă de cai.

În credinţa populară, se spunea că Sfântul Ilie a fost un om de treabă, dar iute la mânie. Sfântul Ilie i-a cerut lui Dumnezeu să-i dăruiască putere să lupte împotriva demonilor. Astfel, Sfântul Ilie a primit de la Dumnezeu un car de foc, cu care să umble prin cer, şi un bici de foc, cu care fulgera, ca să-i omoare pe diavoli.

Credințe străvechi de Sfântul Ilie

Fetele se duceau noaptea la locurile unde era semănată cânepa, se dezbrăcau de cămăşi şi, după ce se tăvăleau goale prin cânepă, se îmbrăcau repede şi mergeau acasă să se culce. Dacă, peste noapte, visau cânepă verde, era considerat semn că la măritiş vor lua flăcăi de bărbaţi. Dacă, însă, visau cânepă uscată, credeau că se vor mărita cu oameni bătrâni.

La revărsatul zorilor, se culegeau ierburi de leac, care se duceau apoi acasă şi se puneau la uscat, în special busuiocul.

În popor se spunea că, dacă bate gheaţa de Sfântul Ilie, după aceea nu vor mai fi probleme.

Sfântul Ilie este considerat și patronul apicultorilor. De ziua lui sau cu una două zile mai înainte, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscută în lumea satului de altădată sub denumirea de ”retezatul stupilor”.

Pentru acestă perioadă, ritualul recoltării mierii era diferit de alte zile din an. De obicei, era aleasă ziua de joi pentru retezatul stupilor. Astfel, recoltatul mierii se făcea dimineaţa, iar ospăţul după-amiaza. Recoltarea mierii o făceau numai bărbați curați trupește și sufletește, îmbrăcați în haine de sărbătoare, ajutați de un copil. Femeile nu aveau voie să intre în stupină.

Apoi se duceau faguri la biserică, pentru a fi sfinţiţi. Acolo, stuparii invitau rudele şi vecinii la pomană de miere. În funcție de zonă, după amiaza, rudele și vecinii stuparilor își dădeau întâlnire la ei în curte. Acolo se gusta miere și se bea țuică îndulcită cu miere.

Se zicea că, ”dacă ai miere și faguri şi nu dai şi altora, îţi mor albinele”.

Material preluat din mesagerulneamt.ro

Articolul precedentUn băiețel de trei ani a murit după ce a fost lovit de o mașină
Articolul următorDoi răniţi după un accident la Zăneşti
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.