Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Cappadocia, într-o familie creștină. A trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian, secolele III-IV d.H. Sf. Gheorghe a fost executat împreună cu soția, la ordinul lui Dioclețian, deoarece nu a renunțat la iubirea sa pentru Hristos. Loviturile cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa. În fiecare noapte, trupul său era vindecat de Hristos, iar a doua zi era din nou distrus de torționari. Martorii suferințelor Sfântului Gheorghe, uimiți de puterea sa de a rezista la durere, au renunțat la credința în zeități păgâne, îmbrățișând creștinismul. Unul dintre colegii de temniță a murit. Atunci, Sf. Gheorghe l-a atins și acesta a înviat. În acest fel, a convins-o chiar pe împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, să se creștineze.
Un alt miracol a realizat sfântul atunci când Magnențiu a cerut semn, ca să învie pe un mort din cei ce erau îngropați, din mormintele ce erau acolo. Sf. Mc. Gheorghe s-a rugat Mântuitorului deasupra mormântului și a înviat mortul, care s-a închinat sfântului și a slăvit Dumnezeirea lui Hristos. Împăratul l-a întrebat pe cel înviat cine este și când a murit. Acela a răspuns că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos cu mai bine de trei sute de ani. Și fusese unul dintre osândiții la moarte, pentru nelegiuirile pe care le făcuse în timpul vieții.
Întrucât Sf. Gheorghe a respins oferta împăratului de a-i acorda înalte onoruri în schimbul renunțării la creștinism, Dioclețian a ordonat execuția, prin decapitare, a Sf. Gheorghe și a soției sale.
Sângiorzul de primăvară
Arhetip al străvechilor eroi civilizatori, martir militar reprezentat iconografic ucigând „fiara din cetatea Viritului”, Sf. Gheorghe (Sân-Giorgiul, Sângiorzul) apare în calendarul popular al românilor drept „înverzitorul naturii și semănătorul tuturor semințelor”, protector al cirezilor și turmelor.
În credințele oamenilor satelor noastre, Sân-Giorgiul – alături de Sâmedru – este „primul străjer al timpului”, cel care deschide „Anul Nou Pastoral, împărțându-l totodată în două anotimpuri”.
Se povestește că, în vremuri de demult, cei doi sfinți umblau pe pământ, iar oamenii îi vedeau mergând călare și rânduind timpul.
Obiceiuri și tradiții în ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost și este unul dintre cei mai îndrăgiți sfinți ai românilor. El s-a născut la Beirut, în Libanul de astăzi. Familia sa era foarte înstărită. Încă de tânăr a intrat în armata imperială, unde s-a remarcat prin curajul său, prin măiestria în mânuirea armelor și prin noblețea sa.
Aceste caracteristici erau susținute de credința în Hristos a tânărului oștean, credință pe care o avea în sufletul său și nu era mărturisită nimănui.
Când împăratul Dioclețian a hotărât să înceapă persecuția creștinilor, Gheorghe și-a declarat credința creștină. Pentru aceasta, a fost torturat și decapitat în anul 303 d.H.
În calendarul popular, Sân-George este considerat a fi un zeu al vegetației, protector al naturii înverzite, al vitelor și al oilor.
El este identificat în Panteonul românesc cu Cavalerul Trac.
În spiritualitatea populară, Sân-George este cel de-al doilea stâlp calendaristic, alături de Sfântul Dumitru – Sâmedru. Între acești doi sfinți protectori, există o înțelegere, afirmă basmele populare. Se spune că, atunci când se aud primele broaște cântând, Sân-George ia cheile de la Sâmedru, pentru a deschide drumul naturii spre viață, el fiind considerat Cap mare de primăvară, înverzitorul întregii naturi, semănătorul tuturor culturilor și închizătorul anotimpului friguros.
Toamna, Sâmedru, care nu iubește pomii înverziți, primește cheia de la Sân-George, pentru a închide timpul frumos și a slobozi din adâncuri anotimpul rece.
Material preluat din Mesagerul de Neamț.
