0:00

Tradiții și obiceiuri de Rusalii, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn poveștile populare de altădată, se spunea că Raiul şi Iadul se deschid până după Rusalii, de aceea, pentru a se apăra de spiritele rele sau de cele uitate, oamenii trebuiau să spună ”poveşti încheiate”, nemaiştiute de nimeni, care să închidă casa şi gospodăria în cercul magic protector al cuvântului. Rusaliile sunt anunțate de una dintre cele mai importante sâmbete dedicate cultului morților: Moşii de Vară sau Moşii de Oale sau de Cireşe.

Rusaliile reprezintă o sărbătoare creștină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paști. De Rusalii, este celebrată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret. Potrivit scrierilor Noului Testament (Faptele Apostolilor 2,1-11), acest eveniment a avut loc în ziua rusaliilor evreiești (Șavuot), la 50 de zile de la învierea lui Iisus. De aceea, sărbătoarea creștină mai poartă denumirea de Cinzecime.

În lumea satelor de altădată, Rusaliile erau descrise fie ca spirite femeiești, frumoase, fie ca niște babe urâte. Ziua, ”ele aleargă prin nori, mulți auzind muzica lor, uneori joacă precum niște nebune pe iarba verde. Locul unde ele dansează, ca și în cazul ielelor, este periculos, iar cel ce calcă acolo se îmbolnăvește”.

În calendarul popular, era consemnat că, în ziua Rusaliilor, nu trebuie să se lucreze, nu este permis să se văruiască, femeile nu au voie să toarcă, dar, deși unele femei țes, nu au voie să năvădească pe sul.

Prin unele sate, în săptămâna Rusaliilor, se lucra numai la câmp, dar în miercurea Rusaliilor nu se lucra nici acolo, pe motiv că este ”zbuciumul Rusaliilor”, consemna etnologul T. Pamfile.

La Rusalii, ”când se sfințește apa, fetele beau apă sfințită din clopoțelul bisericii, ca să poată cânta bine”.

Pe streașina casei sau pe la stâlpi, se atârna floare de soc, despre care se spunea că e bună pentru afumat prin casă pentru înlăturarea primejdiilor.

Rusaliile însemnau și sărbătoarea puricilor. În această zi, oamenii își puneau pelin în brâu, ”înainte de a răsări soarele, ca să nu-i mănânce puricii în timpul verii”.

* Superstiții de Rusalii

Dincolo de aspectul creștin și religios al sărbătorii Rusaliilor, în popor existau și există o serie de credințe și superstiții. Oamenii spuneau că Rusaliile se țin trei zile, ca fiind ”rău de poceală”. ”A treia zi, încă se lucrează jumătatea de ziuă la câmp și atunci se întorc acasă înaintea vitelor, căci vacile vin la amiază cu Rusaliile în coarne și nu trebuie să fie atunci om pe câmp, că l-apucă și e de rău”.

Luni după Rusalii se ținea în cinstea morților, crezându-se că au ostenit pe drumuri și că li s-au bășicat picioarele. Se făcea spălarea picioarelor la mai mulți copii, băieți și fete, cu apă caldă, după care îi ungeau cu unt alb pe tălpile picioarelor, ”ca să nu-i mai doară picioarele pe moșii aceia” și tot în acest scop trec copiii cu picioarele peste lână și frunze de tei, ”ca să fie drumul moale pe unde vor merge moșii”.

Rusaliile se țineau pentru Maica Domnului. Se spunea că a mirosit o floare și a rămas însărcinată cu Iisus Hristos.

Prin unele zone, Rusaliile erau considerate ca fiind sărbătoarea diavolului. Se zicea că, odată, a venit Dumnezeu pe pământ. ”Oamenii au vrut să meargă să-l vadă. Dracii însă, pentru ca să-i împiedice, au pus pinteni la picioare și au început să joace, pentru a atrage atenția oamenilor”.

Femeile țineau Rusaliile punând pelin în brâu, șezând pe iarbă verde, bând vin amestecat cu acel pelin, având credința că, prin aceasta, vor fi voinice în timpul anului și ferite de boli.

De la Duminica Mare înainte, este îngăduit oricui să doarmă pe prispa casei sau oriunde afară. Până la această zi, însă, nu este bine, căci ”pe cel ce se culcă afară îl cuprind frigurile aduse de spiritele rele ale aerului”.

Material preluat din Mesagerul de Neamț.

Articolul precedentFOTO. Marea Mișcare la Piatra Neamț
Articolul următorGreva continuă și după Ziua Învățătorului. Mesajul sindicaliștilor de Rusalii
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.