MĂRŢIŞORUL

Mărțișorul este un calendar simbolic reprezentat de un șnur bicolor, care adună zilele, săptămânile și lunile anului în două anotimpuri, iarnă și vară, făcut cadou la l martie, ziua Dochiei, străvechi început de an agrar. Generalizat astăzi la sate și orașe, mărțișorul este confecționat din două fire colorate alb și roșu, de care se prinde un obiect artizanal, pentru a fi dăruit fetelor și femeilor care îl poartă agățat în piept una sau mai multe zile.

Deși nu se știe cu exactitate de când datează acest obicei, se știe că prima zi a primăverii era celebrată încă de acum aproximativ 8.000 de ani, iar mărțișorul își are originea în credințele și practicile agrare de atunci.

Romanii sărbătoreau începutul primăverii la 1 martie, lună care purta numele zeului Marte, ocrotitor al câmpului și al turmelor, zeu ce personifica renașterea naturii. Deși obiceiul poartă numele acestuia, nu are niciun fel de conotație marțială. Se spune că mărțișoarele sunt purtătoare de noroc și fericire. Sunt formate dintr-o fundiță roșu cu alb, roșul semnificând iarna, iar albul — primăvara. De fapt, șnurul reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. La această fundiță se adaugă alte simboluri ale norocului, cum ar fi trifoi cu patru foi, potcoavă, coșar sau inimă. Mărțișorul este purtat pe haină, la vedere, sau legat la mână, timp de câteva zile, începând cu 1 martie. În trecut, se purta până când se arătau semnele de biruință ale primăverii: se auzea cucul cântând, înfloreau cireșii, veneau berzele sau rândunelele. Atunci, mărțișorul era atârnat de crengile pomilor înfloriți sau de un trandafir, ca să aducă noroc, ori era aruncat în direcția de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: „Ia-mi negretele și dă-mi albetele”.

Pe vremea dacilor, simbolurile primăverii erau confecționate în timpul iernii și se purtau doar după 1 martie. Mărțișoarele erau atunci pietricele albe și roșii înșirate pe o ață și se purtau la gât. Culoarea roșie, dată de foc, sânge și soare, simboliza viața, deci femeia, iar culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, era specifică înțelepciunii bărbatului. Șnurul mărțișorului reprezintă, prin urmare, împletirea armonioasă a celor două.

Potrivit altor surse, mărțișoarele constau în monede care erau atârnate de fire subțiri de lână, negru cu alb. Alegerea monedei, din aur, argint sau bronz, indica statutul social. Dacii credeau că aceste amulete aduc fertilitate, frumusețe și previn arsurile din cauza soarelui.

După unele tradiții, firul Mărțișorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Asemănător Ursitoarelor care torc firul vieții copilului la naștere, Dochia toarce firul primăvara, la nașterea anului agrar.

Astfel, întrucât Mărțișorul este inseparabil de tradiția Dochiei carpatice, se poate afirma cu certitudine că acesta este un obicei vechi românesc, atestat în toate zonele locuite de români și aromâni, preluat apoi de alte popoare din centrul și sud-estul Europei.

ZILELE BABEI

Calendarul popular de primăvară începe cu Baba Dochia și zilele ei (supranumite Zilele babei) (9 sau 12), de la începutul lunii martie, peste care s-a suprapus sărbătoarea creștină a Sfintei Mucenițe Evdochia. Zilele babei corespund cu zilele de urcuș ale Babei Dochia cu oile la munte, urcuș dedicat morții și renașterii sezoniere a zeiței agrare și a timpului calendaristic, în preajma echinocțiului de primăvară. Obiceiurile și practicile magice de înnoire a timpului se concentrează în prima zi a ciclului, 1 martie, numită zonal Dochia, Marta, Mărțișor, și în ultima zi, la moartea Dochiei, 9 martie, numită Moși, 40 de Sfinți.

Baba Dochia era, în concepția arhaică, celebrată ca divinitate maternă, agrară și lunară. Luna însăși, ca zeitate, avea o semnificație malefică, fiind prototipul femeii capricioase, care patrona noaptea, iarna și frigul, spre deosebire de Soare, zeitatea paternă, înțelegătoare, patronul zilei, verii și al vieții. Zilele babei semnificau lupta dintre forțele întunericului și ale luminii, între noapte și zi.

Despre Baba Dochia tradiția populară spune că a pus rămășag cu omătul și cu frigul că ea este mai voinică decât ei. Frigul s-a întărâtat, baba și-a pus cele nouă cojoace și frigul n-a avut ce-i face. Când a început să ningă, baba și-a întors un cojoc pe dos și tot ea a fost cea mai puternică. Tot schimbându-se vremea, baba a început să-și lepede din cojoace. Lepădând câte unul, în fiecare zi, a rămas fără nici unul și a înghețat, transformându-se în stană de piatră.

Socotite periculoase, zilele babei Dochia prilejuiau efectuarea unor rituri de divinație privind mersul timpului și soarta omului: ‘Cum va fi în ziua Dochiei (1 martie) așa va fi și vara. Dacă în zilele babei Dochia ninge și-i furtună, atunci se zice că ea leapădă un cojoc. Zilele ei se numesc cojoace’. (Straja, Bucovina)

”Flăcăii își aleg, prin februarie, o zi a babei și cum va fi ziua așa va fi nevasta lui: urâtă sau frumoasă”. ”La zi întâi martie se ursesc prieteni și rude, cele nouă babe, câte una de persoană, numindu-și zilele în care să fie fiecare ursit și cum va fi timpul (luminos, noros sau posomorât) în ziua unui ursit, tot așa îi va fi și inima tot anul”. (Țepu, Tecuci)

Obiceiul de a se repartiza o zi dintre cele 9 sau 12, câte unei persoane dintr-o colectivitate este încetățenit în mai toate regiunile țării. Se consideră că, după cum va fi ziua respectivă din Babe, așa va fi și sufletul sau firea persoanei ursite în acel an.

Scenariul ritual de înnoire a anului este format din obiceiuri și acte magice arhaice: aprinderea focurilor, afumarea curților și anexelor gospodărești, bătutul pământului cu ciomege pentru scoaterea căldurii și alungarea frigului, prepararea alimentelor rituale (Măcinici, Sfinți), previziunile meteorologice, practicile de pomenire a morților, începerea simbolică a unor activități economice (scoaterea plugului, a stupilor de la iernat, semănatul răsadului de varză), confecționarea calendarului simbolic din șnurul bicolor, reprezentând anotimpurile de bază ale anului (iarna, vara). Fără să li se cunoască prea bine semnificația, multe din obiceiurile Zilelor Babei se practică și astăzi. După zilele capricioase ale Babei Dochia ar urma alte 9 zile, mai blânde, numite zilele moșilor.

Agerpres