0:00

Tradiții de Stretenie – Întâmpinarea Domnului, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAducerea la Templu a Pruncului Iisus sau Întâmpinarea Domnului este unul dintre Praznicele Împărătești ale Bisericii Creștin-Ortodoxe, sărbătorit pe 2 februarie, la patruzeci de zile de la Nașterea Domnului. Întâmpinarea Domnului este una din cele mai vechi sărbători religioase creștine. Biserica Creștin-Ortodoxă are slujbe închinate acestei sărbători, întocmite de sfinții episcopi Metodie al Patarelor, care a trăit în veacul al III-lea d.H., Chiril al Ierusalimului și Grigorie Teologul, care au viețuit în veacul al IV-lea d.H., precum și de Ioan Gură de Aur. În ciuda originilor sale antice, această sărbătoare nu a fost prăznuită atât de fastuos decât începând din secolul al VI-lea d.H.

Legenda creștină

În acea vreme, Părintele și dreptul Simeon, prăznuit pe 3 februarie, trăia în Ierusalim. Lui i s-a proorocit că nu va muri până nu va vedea pe Mesia. Prin har dumnezeiesc, Sfântul Simeon s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară Maria și Dreptul Iosif veneau cu Pruncul Iisus, să împlinească Legea.

Simeon Iubitorul de Dumnezeu l-a luat pe prunc în brațe și, mulțumind Domnului, a rostit cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujbă a vecerniei: ”Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel”. (Luca 2, 29-32).

În icoana care reprezintă această sărbătoare, proorocița Ana ține un pergament în mână, pe care scrie: ”Acest prunc a adus Cerul și Pământul”. Înainte de nașterea lui Hristos, bărbații și femeile drepte în credință trăiau cu speranța venirii lui Mesia cel promis. Drepții Simeon și Ana, ultimii credincioși din Legea Veche, au fost considerați vrednici de a-L întâmpina pe Mântuitorul în Templu.

Legenda populară a Streteniei

Se povestește că, mergând Stretenia spre biserică, Trif ”a tuşit-o”, iar ea, dând înapoi, i-a spus: ”Trif nebune! Fie ziua ta azi, c-a mea a fi mâine!”. De atunci zilele au fost hotărâte, iar ”Strătenia o ţinem mai tare, căci tot e mai mare sau mânioasă femeia decât bărbatul”.

Era firesc ca această sărbătoare să fie una dintre cele păstrate cu multă rigoare, mai ales de femei. Ele se adunau odinioară şi petreceau cu băutură, ca să le crească peste vară cânepa şi să nu facă răni şi bube pe mâini, dar şi pentru că se credea că ziua mânioasă îi pocea şi-i sluţea pe cei care o nesocoteau.

În satul tradiţional, 2 februarie era și un fel de sărbătoare a dobitoacelor, cunoscută şi sub numele de Sărbătoarea boilor – gospodarilor nu le era îngăduit să dea fân cu furca, ci cu braţul, pentru ca animalele să fie supuse şi spornice la muncă – sau Paştele viţeilor, pentru că aceştia erau lăsaţi să sugă pe săturate, spre a fi feriţi de molime şi a creşte cum se cuvine.

Hramul Întâmpinarea Domnului

Catedrala Mitropolitană din Iași, lăcaș de rugăciune și reculegere pentru sute de generații de credincioși, sărbătorește pe 2 februarie unul din cele trei hramuri: Întâmpinarea Domnului. Celelalte două sunt Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, pe 23 aprilie, și Sfânta Cuvioasă Parascheva, pe 14 octombrie.

Actuala Catedrală mitropolitană este o construcţie monumentală, din veacul al XIX-lea, ridicată pe locul unde s-au aflat temeliile a două biserici mai vechi: biserica Albă, atestată în veacul al XV-lea, şi biserica Stratenia, atestată în veacul al XVII-lea. Actul de naştere al edificiului este decretul domnitorului Ioan Sandu Sturdza, din 8 august 1826. Piatra de temelie şi construcţia propriu-zisă se datorează râvnei şi ostenelilor mitropolitului Veniamin Costachi.

La 15 aprilie 1880 se pune cea de-a doua piatră fundamentală. Pictorul bucureştean Gheorghe Tătărăscu împodobeşte Catedrala cu icoane şi elemente decorative care impresionează prin diversitate şi sensibilitate de influenţă renascentistă, dar respectând canoanele Erminiei ortodoxe. Sfinţirea Catedralei, la 23 aprilie 1887, a fost o sărbătoare pentru întreaga naţiune. Familia primului rege al României, Carol I, şi-a legat numele de acest sfânt lăcaş prin donaţii de mare preţ, fiind pictată în tabloul votiv de la intrare.

Catedrala Mitropolitană din Iași este locul sfințit de prezența moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva, dar și ale Sfântului Apostol Andrei din Patras (Grecia), ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Livadia (Grecia), ale Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, ale Sfântului Neofit din Cipru, ale Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, precum și de prezența cinstitului brâu al Maicii Domnului din Volos (Grecia).

Mănăstirea Întâmpinarea Domnului

În anul 2010, în satul Scăricica, din comuna Alexandru cel Bun, județul Neamț, pe drumul către Mănăstirea Bisericani, a fost înființată Mănăstirea Întâmpinarea Domnului.

Așezământul monahal de maici s-a născut la cererea sătenilor, din cauza abandonării vechii Mănăstiri Bisericani, aflată în stare deplorabilă.

Biserica mănăstirii este foarte frumoasă, de construcție triconică, cu o singură turlă deasupra naosului. Clădirile chiliilor sunt deosebite, datorită arhitecturii și mărimii lor. Locul este de o frumusețe deosebită, înconjurat de liniște și priveliști care te fac să uiți cotidianul. Credinciosul poate vedea râul Bistrița și cele trei lacuri – Bâtca Doamnei, Vaduri și Pângărați.

Material preluat din Mesagerul de Neamț

Articolul precedentÎncepe procesul judecătoarei acuzată de trafic de droguri și sprijinirea activității altor traficanți
Articolul următorMinisterul Sănătății anunță că România este în stare de alertă epidemiologică din cauza gripei
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.