Tot mai mulți nemțeni diagnosticați cu tulburări mentale

Peste 13.200 de nemțeni au rămas în evidența medicilor de familie cu tulburări mentale și de comportament, la finele lunii septembrie 2019. Sunt ultimele cifre oficiale date publicității de Direcția de Sănătate Publică Neamț în cadrul campaniei derulată în luna ianuarie 2020. Datele mai arată că cei mai mulți bolnavi sunt în mediul rural (7.681) și că în ultimii doi ani numărul bolnavilor a crescut (12.748 de pacienți aflați în evidența medicilor de familie la finele anului 2017).

Tot mai mulți nemțeni diagnosticați cu tulburări mentale

Până la finele lunii ianuarie, nemțenii care vor să știe cum stau cu sănătatea mentală pot merge la medicii de familie pentru un test de screening. „În principiu, medicii aplică niște chestionare pentru autism și depresie, iar anamneza ar trebui să fie mai amănunțită”, a precizat dr. Mirela Grădinaru, purtătorul de cuvânt al DSP Neamț. Campania din această lună își propune, între altele, accesul persoanelor la un diagnostic timpuriu, atât de important în cazul autismului, al depresiei, dar nu numai. (C.I.)

Autor:

Ultima ora

Noutăți în acordarea facilităților de transport pentru persoanele cu dizabilități

Persoanele cu dizabilități, încadrate în categoriile handicap grav sau...

Spectacol al artelor la CJ de Ziua Culturii Naționale

Joi, 15 Ianuarie 2026, la sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului...

Activități dedicate Zilei Informării Preventive, organizate de ISU Neamț

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț...

Casă afectată de un incendiu în Zănești

Un incendiu a izbucnit marți, 13 ianuarie, într-o locuință...

Incendiu în comuna Timișești. Două anexe gospodărești afectate

Un incendiu a izbucnit luni după-amiază, 12 ianuarie, într-o...

Fără tăieri de salarii, dar cu pensionare mai târzie în MAI și Armată

Guvernul pregătește o reformă majoră la nivelul Ministerului Afacerilor...

Femeie dispărută din Crăcăoani. Poliția solicită sprijinul populației

O femeie din comuna Crăcăoani este căutată de polițiști...