Topul Firmelor, ediția a XX-a

top firme 2013

Vineri, 17 octombrie, într-o ambianță de sărbătoare, a fost premiată elita afacerilor din județul Neamț. Zeci de firme din tot atâtea domenii de activitate au reîntregit Topul Firmelor 2013, ediție jubiliară. Decernarea diplomelor și nominalizarea câștigătorilor a avut loc într-un cadru festiv în prezența autorităților locale și județene.

”Sunt 20 de ani de când în fiecare toamnă, Camera de Comerț și Industrie Neamț recunoaște și sărbătorește meritul elitelor economice, răsplătindu-le performanța și premiindu-le consecvența. Topul firmelor reprezintă etalonul economiei județului Neamţ, cartea de vizită a succesului în afaceri. Pentru anul financiar încheiat la data de 31 decembrie 2012, au depus situații financiare un număr de 10.783 firme, iar 600 dintre acestea s-au clasat pe primele trei locuri. Camera de Comerț și Industrie Neamț are onoarea să premieze cele mai bune firme din județ într-o ediție jubiliară a topului Firmelor. Am convingerea că am întâlnit aici colegi, prieteni, reprezentanți ai celor mai importante firme și aceasta este o zi a perfecțiunii în afaceri în județul Neamț. Pe lângă partea tehnică sunt motivat în mod special de dorința ca dumneavastră să fiți recunoscuți de comunitatea noastră în ansamblul ei”, a declarat Mihai Apopii, președinte Camerei de Comerţ şi Industrie Neamț, în deschiderea evenimentului.

„Prin dv. trăiește județul Neamț”

”Vă felicit pentru tot ceea ce a fost aici, reprezentanții Camerei de Comerț au fost la înălțime. Oamenii de afaceri reprezintă adevărata forță care contribuie la bugetul centralizat al statului, dumneavoastră sunteți marii și  micii contribuabili. Nu întotdeauna oamenilor de afaceri li se înțelege efortul pe care îl fac, greutățile cu care se confruntă – nopțile nedormite și hățișul legislativ care ne taxează fără echivoc. Prin dumneavoastră trăiește județul Neamț și țara. Fără dumneavoastră, oamenii de afaceri, nu există plus valoare. De la o zi la alta e tot mai greu, iar această greutate stă pe umerii sectorului privat. De asemenea, trebuie să educăm tânăra generație să preia din mers tot ceea ce este legat de afaceri, pentru că noi toți suntem vremelnic pe acest pământ, trebuie să lăsăm celor care vin din urmă un bun management. Speranța mea este că, în următorii ani, prin accesarea de proiecte vom reuși să trecem de greutățile cu care ne confruntăm, iar fără un dialog real nu vom reuși să absorbim fonduri europene. Mai mult, sperăm într-o simplificare a modului prin care se întocmesc aceste proiecte. Eu sunt obligat să stau în fața oricui, și dacă pot ajuta o fac fără niciun fel de rezervă cu toate că nu pot să închid ochii la lucruri care nu sunt ortodoxe. Politicienii județului vin să vă bată în poartă să vă ceară votul și de aceea rolul lor este să facă lobby în Parlament pentru a vă ajuta”, a declarat președintele Culiță Tărâță.

”Este o onoare pentru mine să fiu prezent la cea de a XX-a ediție a topului Firmelor, ediție care spune mult despre ceea ce înseamnă în viața județului Neamț Camera de Comerț și Industrie. Vă felicit pentru ceea ce faceți, pentru performanță, pentru că anjajați oameni, îi plătiți, plătiți taxele și impozitele și aduceți un plus de valoare acestui județ. Eu reprezint Guvernul în teritoriu și am speranța că, în următoarea perioadă, și Guvernul va face pași importanți pentru a veni în întâmpinarea oamenilor de afaceri”, a precizat Vlad Angheluță, subprefect de Neamț.

La cea de a XX-a ediție a Topului Firmelor din județul Neamț, s-au remarcat, așa cum era de așteptat, în funcție de domeniul de activitate firme nemțene care, de-a lungul anilor, au dovedit forță în afaceri. Pe lângă premiile oferite pe baza unei metodologii specifice, la această ediție jubiliară au primit premii speciale 12 firme care au obținut locul de frunte în topul firmelor timp de aproape 18 ani.

Irina CĂLIN

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Vaslui. Accident la Negrești. O tânără a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară s-a...

    Șoferițe implicate în toate cele trei accidente raportate în Neamț. La Tașca, un tânăr este cel vinovat

    În toate cele trei evenimente rutiere raportate de polițiști în Neamț, între 9...

    Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns la Bacău. Militarii au preluat traseul roșu de la echipa din Vaslui

    Militarii Bazei 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” au preluat, luni, Ștafeta...

    Neamț. A intrat să fure din bucătăria de vară, dar a fugit când l-a văzut o vecină. Suspectul are 15 ani

    O tentativă de furt din comuna Trifești s-a încheiat fără pradă luată din...

    Bărbat din Vaslui reținut după un atac cu toporul asupra concubinei, la Oniceni

    Un bărbat de 36 de ani, din județul Vaslui, a fost reținut pentru...

    Incendiu la o casă din Răucești. Locuința a ars în totalitate

    Un incendiu a izbucnit în noaptea de luni spre marți, 13 octombrie, la...

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...